0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Pompierii români îi sprijină pe cei francezi în lupta cu incendiile

(VIDEO) Pompierii români îi sprijină pe cei francezi în lupta cu incendiile

-


Pompierii români îi sprijină pe cei francezi în lupta cu incendiile , iar modulul național specializat de stins incendii de pădure al României a fost operaționalizat, începând de ieri.

Baza de operații a pompierilor români a fost stabilită la Școala Națională Superioară de Ofițeri de Pompieri – ENSOSP, din orașul Aix-en-Provence.

Pentru diminuarea timpului de răspuns în cazul apariției incendiilor de pădure, autoritățile franceze au dispus dislocarea modulului specializat din România și a celorlalte forțe și mijloace venite în sprijin din celelalte regiuni ale țării gazdă, în regiunea Velaux, la Centrul Departamental de Instruire a Pompierilor. Dislocarea pompierilor din Baza de Operații se realizează zilnic, de regulă în a doua parte a zilei, atunci când situația meteorologică este favorabilă producerii incendiilor de pădure.

Echipamente suplimentare de protecție

Încă de ieri, pompierii români au relaționat cu omologii francezi pentru stabilirea unei cooperări eficiente a modulului României cu forțele și mijloacele din Franța. Astfel, echipajele din cadrul modulului României au fost dotate cu stații radio portabile, care permit realizarea comunicării atât în cadrul modulului, cât și cu celelalte structuri cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de incendiile de pădure.

Pentru siguranța personalului operativ, raportat la situația din teren, omologii francezi au distribuit modulului României echipamente suplimentare de protecție.

Conform prognozei pentru ziua de astăzi, riscul apariției incendiilor de pădure se menține ridicat.

Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerilor francezi, delegați în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Misiunea română rămâne în Franța până în septembrie

Reamintim faptul că, în perioada 30 iulie – 02 septembrie 2023, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 cisternă (30.000 l), 1 autospecială cu capacitate mare (10.000 l), 1 microbuz transport personal și 1 autocar, a plecat din România în data de 30 iulie, ajungând în Franța în seara zilei de 01 august.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16.08.2023, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul.

Citește și: Justin Trudeau și soția lui, Sophie Grégoire Trudeau, divorțează

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS