-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecord de cetățeni care au trecut granițele României

Record de cetățeni care au trecut granițele României

Aproape 600.000 de cetăţeni români şi străini au intrat și ieșit sâmbătă din țară prin toate punctele de trecere a frontierei, potrivit datelor Poliției de Frontieră. Este cea mai mare valoare de trafic înregistrată într-o singură zi anul acesta.

304.100 de cetățeni au ieșit din țară sâmbătă, 12 august

Din totalul persoanelor care s-au prezentat la control la frontiere (595.700), peste 304.100 au fost pe sensul de ieşire din ţară, iar restul, 291.613 de persoane, au intrat în România. Cei aproape 600.000 de oameni au circulat cu peste 159.300 de mijloace de transport, fiind cele mai mari valori de trafic pentru persoane înregistrate într-o singură zi în acest an, se arată într-un comunicatt remis duminică de Poliția de Frontieră. La frontiera cu Ungaria s-a înregistrat cel mai mare trafic – aproximativ 285.300 de cetățeni, pe ambele sensuri de deplasare -, urmată de frontieră cu Bulgaria, unde valorile de trafic au ajuns la 141.300 de persoane în ultimele 24 de ore.

Citește și: Animalul care a fost reintrodus în fauna României, după ce dispăruse din țară în urmă cu un secol

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS