3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSuedia ridică nivelul de alertă teroristă

Suedia ridică nivelul de alertă teroristă

Suedia ridică nivelul de alertă teroristă. Serviciul suedez de securitate SAPO va creşte nivelul evaluat de alertă teroristă la 4 pe scara de la 1 la 5. Adică al doilea cel mai ridicat nivel, a relatat joi cotidianul Dagens Nyheter, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În prezent, nivelul de alertă teroristă din Suedia este 3. Nivelul următor înseamnă prezenţa unei ameninţări concrete. O conferinţă de presă a SAPO cu privire la situaţia securităţii naţionale din Suedia este prevăzută pentru joi, potrivit Agerpres.

Suedia şi Danemarca au fost în ultima vreme scena unei serii de proteste în care au fost incendiate sau distruse de către militanţi antiislam copii ale cărţii sfinte musulmane Coran. Aceste incidente au stârnit furie în ţări musulmane, precum şi temeri privind producerea unor atacuri în ţările gazdă, conform digi24.ro.

Şi Danemarca îşi va extinde controalele consolidate la frontieră

Totodată, și Danemarca ia măsuri și îşi va extinde controalele consolidate la frontieră. „Ca urmare a evoluţiei ameninţării actuale, poliţia va menţine intensificarea temporară a eforturilor la frontierele daneze”, se arată într-un comunicat. Aceasta este a doua oară când controalele la frontieră sunt prelungite după introducerea lor pe 3 august.

În 2017, un imigrant uzbec care jurase credinţă grupării Stat Islamic a intrat cu un camion în trecători pe o stradă aglomerată din Stockholm. Acesta a ucis cinci oameni.

Citeşte şi: 153 de turiști, salvați de pe munte în minivacanța de Sfânta Maria 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS