În plină criză a “Azilelor groazei”, Inspecția Muncii a fost acuzată că tolerează “munca la negru”, conducerea instituției fiind suspendată. Așa este, oare? Mai degrabă a fost un pretext de a schimba un Inspector de stat cu altul mai “de suflet” – dar aceasta este altă problemă. Am analizat rapoartele de control ale acestei instituții, iar datele regăsite acolo arată o cu totul altă situație. S-au întreprins controale în toate domeniile de activitate și s-au aplicat sancțiuni (datele sunt publice).
Ce este drept, nicio țară din lume nu a reușit să elimine flagelul “muncii la negru” . Pot afirma categoric că nu aceasta este problema României, ci mai degrabă forța de muncă existentă, dar care este cantonată în “Azilele prestărilor sociale” , în special în zona rurală, și care constituie pentru autoritățile locale un bazin generos de… votanți. Din păcate, nu pot fi contrazis. Iată, azi, Institutul Național de Statistică a prezentat date interesante. În trimestrul II 2023, numărul locurilor de muncă vacante a fost 39,4 mii, în scădere cu 7,7 mii față de trimestrul anterior. Sunt peste 39 mii de locuri vacante, la care se adaugă cei 100 mii de muncitori importați anual din diverse țări asiatice, muncitori care, “surprinzător“, au slujbe. Au intrat deja în cotidian. Îi vedem pe stradă, curieri, în restaurant ca ajutor de ospătar, în construcții ca muncitori necalificați etc. Chiar se face reclamă pentru forța de muncă din străinătate. Pe A3, la intrarea în București este un mare panou publicitar: “Închiriem muncitori străini. Garanție 2 ani!”. Am ajuns în situația în care este mai ușor să aduci un muncitor din Nepal decât din Teleorman sau Vaslui, doar două exemple.
Aparent este un paradox faptul că România nu reușește să găsească muncitori necalificați și dublează contingentul de muncitori străini. Îmi aduc aminte de o analiză a secretarului general al Confederației Naționale Sindicale Meridian, Dumitru Fornea, prezentată anul trecut în cadrul ședinței de Dialog Social de la Ministerul Muncii. Iată: “În perioada ianuarie – iulie 2022, 10.839 firme au solicitat eliberarea de adeverințe privind forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant. În aceeași perioadă de referință, ianuarie – iulie 2022, structurile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au eliberat adeverințe pentru 189.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forță de muncă disponibilă, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, când 5.359 firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 67.835 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forță de muncă disponibilă. Principalele domenii de activitate conform clasificării activităților din economia națională CAEN pentru care s-au eliberat adeverințe în vederea ocupării locurilor de muncă vacante ce nu au putut fi ocupate deoarece nu a existat forță de muncă disponibilă, în perioada ianuarie – iulie 2022, se prezintă astfel:- lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale – 22.649;- restaurante – 8.687; activități de protecție și gardă – 6.620;- activități de contractare, pe baze temporare, a personalului – 6.070;- transporturi rutiere de mărfuri – 5.096;- lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.- 4.824; – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, – 3.537.
Principalele ocupații (conform Cod COR) pentru care s-au eliberat adeverințe în perioada ianuarie – iulie 2022 se prezintă astfel: muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet – 12.354;- muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 7.174; – muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții – 6.578;- lucrător comercial – 5.338; – manipulant mărfuri – 5.181; – agent de securitate – 5.137; – lăcătuș mecanic – 3.126; – ajutor bucătar – 3.032.”
Paradoxul situației privitoare la structura veniturilor populației este anulat tocmai de Institutul Național de Statistică, care a prezentat, recent, următoarele date: “Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în trimestrul I 2023, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale ȋn veniturile totale a fost de 71,5%, mai mari cu 17,3 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea veniturilor din prestații sociale a fost de 22,5%, mai mari cu 2,0 puncte procentuale față de cea din mediul urban, iar ponderea veniturilor în natură a fost de 15,2%, de 3,2 ori mai mare față de cea din mediul urban.”. Aceste date certifică faptul că forța de muncă disponibilă este captivă “prestărilor sociale” – numite și ajutoare – și a “ veniturilor în natură”
Ce demonstrează acest lucru? Nimic altceva decât “conservarea voturilor” din mediul rural. Cine acordă aceste “ajutoare sociale” ? Conform legii, “Statul acordă prestațiile sociale prin autoritățile administrației publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare” . Primăriile au astfel “pâinea și cuțitul” . Nu văd un primar din mediul rural să se “sinucidă politic” prin tăierea acestor venituri din “prestări sociale” pentru că beneficiarii nu au prestat un număr de ore de lucru pentru comunitate (săpat de șanțuri, zugrăvit școli, întreținerea curățeniei etc) sau au refuzat repetat o ofertă de muncă –așa cum cere legea. Așteptăm din partea Ministerului Muncii și a autorităților locale o situație clară privitoare la acest lucru. S-a ajuns în situația să nu găsești un om pe care să-l plătești “cu ziua” în gospodărie, deși avem o legislație a “zilierilor”. Așa-numitele “Târguri de locuri de muncă“ s-au transformat în veritabile ghișee de a reînnoi “viza“ pentru obținere de ”venituri din prestări sociale” . Șomajul în rândul tinerilor și al persoanelor de peste 50 de ani este alarmant. Aceste persoane se refugiază tocmai în zona “milei” primăriei. Să mai spunem că este un calvar pentru cei care aplică pentru programe de formare profesională ale Uniunii Europene și angajarea benificiarilor? Este foarte greu să atingi grupul-țintă eligibil pentru finanțare.
Așa stând lucrurile, nu “munca la negru “ este problema României, ci forța de muncă aflată la adăpostul ajutoarelor de genul “prestări sociale”. Cum mai afirmam, nu acuz că actualii șomeri nu vor să muncească, dar nici nu sunt îndrumați și sprijiniți. Dincolo de cursuri de recalificare, târguri de locuri de muncă, este absolut necesar și sprijinul de mobilitate. De ce spun acest lucru? Nu întotdeauna locul de muncă ofertat se află în apropierea satului, comunei sau orașului. Sunt costuri de transport, costuri de hrană. Și atunci oamenii mai fac și calculul acestora și ajung la concluzia că este mai „rentabil” statutul de asistat social. Sunt prea multe lucruri de făcut pentru normalizarea pieței muncii. Până atunci trebuie să ne resemnăm că muncitorii străini nou-admiși în țară nu reprezintă altceva decât un pansament improvizat pe „plaga” muncii necalificate. El nu ajută pe nimeni.
Ștefan Rădeanu
