2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiceenii ruşi urmează să fie formaţi în pilotarea dronelor de luptă

Liceenii ruşi urmează să fie formaţi în pilotarea dronelor de luptă

Liceenii ruşi urmează să fie formaţi în pilotarea dronelor de luptă. Elevii ruşi de liceu cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani urmează să fie formaţi de la începutul noului an şcolar – în septembrie – în folosirea dronelor de luptă, pentru a fi pregătiţi de ”o eventuală confruntare cu inamicul”, se arată în programa publicată de către Ministerul rus al Educaţiei, în a 18a lună a războiului rus în Ucraina, relatează AFP.

Potrivit acestei programe, adolescenţii ruşi vor putea să se familiarizeze cu ”mijloacele de utilizare militară a dronelor” şi felul în care ”să desfăşoare misiuni de recunoaştere cu ajutorul unei drone”, conform news.ro.

Ei vor avea totodată posibilitatea ”să desfăşoare acţiuni concrete de pilotarea dronelor” şi să înveţe moduri de contracarare a ”dronelor adversarului”.

Clasele vizate în aceste cursuri corespund grupei de vârstă 15-17 ani, în cadrul ”formării militare iniţiale”.

Această formare – care exista în epoca sovietică – a fost relansată la începutul noului an şcolar 2023-2024. Ea prevede o familiarizare cu armament de război. Este vorba despre puşca de asalt Kalaşnikov şi prevede cel puţin 140 de ore de cursuri.

Pregătirea sistematică a cetăţenilor în vederea unei eventuale confruntări cu inamicul

”Introducerea unei astfel de materii în şcoli va permite pregătirea sistematică a cetăţenilor în vederea unei eventuale confruntări cu inamicul”, justifica în noiembrie 2022 parlamentarul Serghei Mironov, autorul iniţiativei.

Dronele sunt folosite masiv în Războiul din Ucraina, de către ambele tabere. Teritoriul rus este vizat aproape în întregime în atacuri de acest tip.

De la începutul războiului, în şcolile ruseşti au fost introduse mai multe inovaţii menite să inoculeze patriotism şi să răspândească un discurs anticoccidental.

Săptămâna şcoală începe cu imnul naţional, o ceremonie de ridicarea steagului şi ”discuţii despre ceea ce este important”, introduse cu scopul de a evoca ostilităţile din Ucraina şi a justica invazia rusă a vecinului ucrainean.

Citeşte şi: Opt copii și doi adulți sunt blocați într-un telescaun, la 365 de metri înălțime

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS