6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO muncitoare şi-a prins părul într-o freză la Fabrica de Armament Cugir

O muncitoare şi-a prins părul într-o freză la Fabrica de Armament Cugir

Un accident de muncă a avut loc, joi, la Fabrica de Armament de la Cugir. O femeie a fost rănită în zona capului după ce şi-a prins părul într-o freză. Este al doilea accident de muncă produs săptămâna aceasta, în judeţul Alba. Luni, un muncitor de la Uzina Mecanică Cugir a suferit arsuri grave, scrie News.ro.

Accidentul de la Fabrica de Armament s-a produs joi dimineaţă. 

Joi, în jurul orei 08.30, poliţiştii din Cugir au fost sesizaţi de către un bărbat, de 57 de ani, cu privire la faptul că, la o fabrică, s-a produs un posibil accident de muncă. 

În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie, de 27 de ani, din Cugir, în timp ce executa activităţi specifice de frezare, în fabrică, ar fi fost rănită în zona capului.

Femeia, care şi-a prins părul într-un utilaj, a fost transportată la spital. Poliţiştii au deschis dosar penal privind comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Este al doilea accident de muncă produs săptămâna aceasta la Cugir. Luni, un muncitor de la Uzina Mecanică din localitate a suferit arsuri de gradele unu şi doi pe braţe, picioare şi abdomen în urma unui accident de muncă.

Citeşte şi: Trei răniți după ce o ambulanță s-a ciocnit cu un autoturism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS