5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDosarul morții Alexandrei Ivanov, preluat de Parchetul Curții de Apel Suceava

Dosarul morții Alexandrei Ivanov, preluat de Parchetul Curții de Apel Suceava

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta în cazul Alexandrei Ivanov, care a murit în 18 august în Maternitatea din Botoşani, a declarat pentru Agerpres prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Măsura a fost luată pentru a înlătura orice suspiciuni cu privire la desfăşurarea anchetei penale.

„Decizia a fost luată de parchetul ierarhic superior. A fost o decizie de comun acord cu cei de la Parchetul Curţii, iar cercetările care se fac acum sunt dispuse de procurorul de caz de la Parchetul Curţii”, a afirmat Chihaia.

Iniţial, cercetările în cazul morţii Alexandrei Ivanov au fost începute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, ele desfăşurându-se pentru ucidere din culpă.

Alexandra a murit după ce s-a chinuit o noapte întreagă, fără a fi băgată în seamă

Alexandra Ivanov a murit vinerea trecută, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie. Dimineaţa, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit considerabil, ea decedând în Secţia de anestezie – terapie intensivă.

Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani. Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00.45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

Citește și: O femeie şi un bărbat, găsiţi morţi într-un apartament

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS