O adolescentă, de 12 ani, din Moreni, a fost agresată sexual de un bărbat de 43 de ani în scara unui bloc. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mama fetei a fost cea care a anunțat poliția.
Poliţiştii au stabilit că, duminică după-amiază, un bărbat, de 43 de ani, din Moreni, în timp ce s-ar fi aflat în scara unui bloc, ar fi profitat de vulnerabilitatea unei minore de 12 ani și ar fi agresat-o sexual.
Bărbatul a fost reținut iniţial pentru 24 de ore. Luni, a fost prezentat Judecătoriei Moreni, care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
Citeşte şi: Klaus Iohannis: Nu avem spitale de arşi pentru că, poate, promisiunile au fost prea mari