-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLista instalatorilor de panouri fotovoltaice, validată de AFM

Lista instalatorilor de panouri fotovoltaice, validată de AFM

Lista instalatorilor de panouri fotovoltaice, validată de AFM. Persoanele fizice şi unităţile de cult vor putea selecta din aplicaţia informatică unul dintre cei 515 instalatori validaţi pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Anunţul a fost făcut de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă.

Bugetul total al acestei sesiuni, aproape două miliarde de lei

Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape două miliarde de lei. Dintre acestea, peste 1,7 miliarde de lei alocate persoanelor fizice, şi 17,5 milioane de lei pentru unităţile de cult.

„În acest an, acordăm o atenţie deosebită zonei de eficienţă energetică, Programul Casa Verde Fotovoltaice având un buget de aproape 2 miliarde de lei, dublu faţă de sesiunea precedentă. Ne dorim ca toţi cei 87.500 de solicitanţi care au aplicat anul acesta să devină prosumatori în cel mai scurt timp.

Apreciez interesul deosebit manifestat pentru accesarea acestui program, din partea persoanelor fizice şi a unităţilor de cult. Organizarea pe regiuni a fost o idee excelentă care a contribuit esenţial la succesul programului. Acesta e un program care va continua şi în anii următori. Să avem astfel de surse de energie verde pe cât mai multe case”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform ministerului de resort, în termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.

AFM generează prin intermediul aplicaţiei listele

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) generează prin intermediul aplicaţiei listele cuprinzând proiectele solicitanţilor eligibili. După publicarea listei solicitanţilor aprobaţi, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice.

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la aprobarea proiectului. În acest termen trebuie realizată instalaţia şi se va obţine certificatul de racordare.

Selectarea de către solicitant a unui instalator validat, efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant şi aprobarea de către instalator a solicitanţilor eligibili se pot parcurge în termen de maximum 90 de zile, începând din 6 septembrie 2023.

Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 – 23 iunie

Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 – 23 iunie 2023 prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, iar unităţile de cult s-au putut înscrie în program în perioada 27 – 29 iunie 2023.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei. Cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii. Diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii. 

Citeşte şi:Cod roșu pentru ciclonul Daniel în Grecia. MAE a transmis o atenționare de călătorie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS