3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePui de urs salvat dintr-o fântână

Pui de urs salvat dintr-o fântână

Un pui de urs a căzut marţi într-o fântână din localitatea prahoveană Şotrile. A fost salvat de pompieri, care au coborât o scară, pe care animalul a folosit-o, după două ore, pentru a ieşi. Ursuleţul s-a întors în pădurea din apropiere.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Câmpina au intervenit, marţi, pentru salvarea unui pui de urs căzut într-o fântână din localitatea Şotrile.

Acolo s-au deplasat o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

”A fost coborâtă o scară în fântână şi, după aproape două ore de încercări de a-l determina să o folosească pentru a se salva, misiunea a avut succes. Animalul s-a întors teafăr în zona împădurită din apropiere”, a arătat sursa citată.

Zona a fost asigurată şi prin prezența forţelor din cadrul IJJ Prahova, astfel încât misiunea să se desfăşoare în siguranţă.

Citește și: Un bebeluș cu 26 de degete este considerat încarnarea unei zeități hinduse

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS