Un polițist, de 23 de ani, din judeţul Argeş, angajat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă aflându-se sub influenţa drogurilor. Incidentul s-a petrecut luni, pe drumul naţional DN 15D, pe raza comunei Ştefan cel Mare, transmite Agerpres.
În cadrul unei acţiuni pe linia depistării conducătorilor de autovehicule care conduc sub influenţa substanţelor psihoactive, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui l-au verificat pe colegul lor, care conducea o motocicletă, înmatriculată provizoriu în municipiul Bucureşti.
„În urma testării cu aparatul drugtest, a fost înregistrat rezultat pozitiv la două substanţe psihoactive. Ulterior, conducătorul de motocicletă a fost condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
În paralel cu cercetările desfăşurate în cadrul dosarului penal, poliţistul este cercetat disciplinar. La finalizarea verificărilor vor fi luate măsurile legale.
Citește și: Bebeluși otrăviți cu fentanyl la o creșă din SUA