0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHoria Constantinescu (ANPC): Se desfăşoară acţiuni de control la patru instituţii bancare

Horia Constantinescu (ANPC): Se desfăşoară acţiuni de control la patru instituţii bancare

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat că au loc acţiuni de control de fond la patru instituţii bancare. Există suspiciuni plecând de la situaţia francului elveţian până la IRCC şi ROBOR.

Horia Alexandrescu a afirmat la Prima News că ”peste 20 de milioane de euro au fost date unui număr de peste 9.000 de consumatori, după ce ANPC a câştigat procesul cu banca Raifeisen”.

”Am făcut ceea ce trebuie. Mai mult decât atât, se desfăşoară în timp ce noi vorbim acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare. Chiar în timp ce noi vorbim, din ce ştiu a fost demarată în raport cu patru instituţii bancare, existând suspiciuni plecând de la situaţia francului elveţian până la IRCC şi ROBOR”, a spus Constantinescu.

Gradul de îndatorare pare că este facultativ

Şeful ANPC a precizat că a semnalat şi Băncii Naţionale a României faptul că o bancă le-a spus că ”gradul de îndatorare se calculează cât din rată îţi poţi permite să achiţi la momentul acordării”.

”Şi, după aceea, ăla nu mai plăteşte utilităţi, nu mai mănâncă, nu mai are copii de crescut? Pentru că ei calculează ca la momentul acordării să nu depăşeşti 40%, dar ştim cu toţii că, în raport cu francul elveţian, cu IRCC, cu ROBOR, undele rate au deveni de patru ori mai mult, deci ăia 40% au dispărut, ducând familiile într-o situaţie greu de imaginat, nu din punct de vedere al stabilităţii financiare, ci al stabilităţii emoţionale, al stabilităţii relaţionare pentru că sunt oameni ce au ales să divorţeze şi să ducă doar unul din ei povara aceasta. Ori, pare că acest grad de îndatorare este facultativ”, a completat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Constantinescu a precizat că băncile au totuşi cel mai mare profit din Europa.

Citește și: Un craiovean a dispărut de acasă și este căutat de poliție

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS