Un şofer fără permis a fost reţinut după ce a fugit 5 km cu poliţiştii pe urmele lui. Când a fost prins, el s-a purtat agresiv cu aceştia şi a fost nevoie de folosirea forţei pentru a-l încătuşa, scrie News.ro.
Poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au oprit luni, la control, pe DN 29D, în comuna Durneşti, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din aceeaşi localitate. El a declarat poliţiştilor că nu are asupra sa documentele personale.
În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul are permisul suspendat. Când i s-a spus că urmează să fie condus la sediul poliţiei, acesta a devenit agresiv fizic şi verbal cu poliţiştii.
În timpul controlului a venit o tânără, din localitate, cunoştinţă a şoferului, care a încercat să împiedice forţele de ordine să-şi desfăşoare activitatea. Şoferul s-a urcat în autoturism şi a fugit.
Poliţiştii au plecat în urmărirea lui cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. După cinci kilometri a fost identificat pe un drum de exploatare agricolă din localitate.
Şoferul s-a comportat din nou recalcitrant şi agresiv cu oamenii legii. Poliţiştii l-au imobilizat şi încătuşat. În timpul procedurilor de imobilizare, tânărul a suferit leziuni uşoare, fiind necesară acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Şoferul a fost amendat cu 2.610 lei pentru neoprire la semnal, lipsa documentelor prevăzute de lege şi adoptarea unui comportament agresiv în trafic. Femeia care a intervenit şi a încercat să îi împiedice pe poliţişti a fost amendată cu 6.000 de lei.
Citeşte şi: Un şofer a rămas fără permis după ce și-a pus lumini de poliție pe mașină