12.9 C
Craiova
marți, 17 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdolescent căutat pentru mai multe furturi în Germania, prins la Bucureşti

Adolescent căutat pentru mai multe furturi în Germania, prins la Bucureşti

Un adolescent de 16 ani, dat în urmărire internaţională, a fost prins de poliţiştii din Bucureşti. El se afla într-o maşină care a fost oprită în trafic, pe o stradă din Sectorul 6. Tânărul este suspectat că a dat şapte spargeri la magazine din Germania, scrie News.ro.

Poliţiştii bucureşteni au oprit marţi, în jurul orei 1.00, un autoturism, în Sectorul 6.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pasagerul aflat în maşină, un tânăr de 16 ani, figura ca fiind urmărit internaţional, împotriva acestuia fiind emis de către autorităţile judiciare din Germania, la data de 14 septembrie 2023, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni pe teritoriul altui stat”, a transmis Poliţia Capitalei.

Adolescentul a fost preluat deServiciul Investigaţii Criminale. El a fost audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva acestuia fiind emisă o ordonanţă de reţinere.

Ulterior, a fost introdus într-un centru de reţinere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Adolescentul este acuzat de şapte infracţiuni de furt calificat. El spărgea geamurile unor vitrine şi sustrăgea bunuri din magazine din Germania.

Citeşte şi: Trei răniţi după ce un autoturism a intrat într-o ambulanţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS