6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞapte răniţi după ce un autocar cu 90 de ucraineni s-a răsturnat

Şapte răniţi după ce un autocar cu 90 de ucraineni s-a răsturnat

Un autocar în care se aflau 90 de pasageri ucraineni s-a răsturnat luni noapte la Hârşova, pe DN 2A. Şapte au fost răniţi şi au ajuns la spital. 81 au fost duşi la sediul primăriei din localitate şi doi au rămas la faţa locului, informează Agerpres.

Autocarul s-a răsturnat luni seară, în jurul orei 21.00, în afara părţii carosabile, în localitatea Hârşova. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie timp de trei ore.

La locul accidentului au fost mobilizate zeci de echipaje de pompieri şi ambulanţe din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

Accidentul ar fi fost cauzat de explozia unui cauciuc. Şoferul ar fi pierdut controlul direcţiei şi autovehiculul s-a răsturnat. El a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa au fost transportate şapte persoane: doi minori de 12 şi 13 ani, care au suferit atac de panică, respectiv traumatism la un braţ; patru femei, cu vârste între 28 şi 53 de ani, una dintre ele gravidă, care au suferit diverse traumatisme la picioare, braţe, coaste; un bărbat, de 28 de ani, cu traumatism la picior.

„Dintre cele 90 de persoane implicate, două au rămas la locul accidentului, iar 81 de persoane au fost transportate la sediul primăriei din localitatea Hârşova”, a mai informat ISU.

Citeşte şi: Un TIR încărcat cu cereale a luat foc în trafic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS