Esența rândurilor de față nu este de a ne referi la un război sau conflict anume, ci la natura noțiunii de război. (Desigur, aceste războaie sau conflicte au devenit tot mai frecvente, întregind un peisaj mondial pe care l-aș numi apocaliptic, astfel încât aplicabilitatea este largă).
Aș spune că războiul este cea mai atroce manifestare umană, încălcând pe scara cea mai largă posibil una dintre poruncile biblice: ”Să nu ucizi!”. Sub diverse pretexte și justificări, este, practic, legiferată crima. Fiindcă până la urmă este o crimă să îți ucizi semenul, în afară de cazul în care te afli în legitimă apărare.
Însă, din păcate, vedem că diplomația, care ar putea căuta o soluție pentru aplanarea conflictelor, se dovedește neputincioasă în fața tendinței tot mai accentuate de a folosi forța.
Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, de la războaiele punice până la măcelărirea băștinașilor de către conchistadori sau năvălirile sub comanda lui Genghis-Han, de la războaiele din antichitate până la ororile numite Primul și Al doilea război mondial, culminând cu recentele războaie în care sunt implicate Rusia și Ucraina, respectiv Palestina și Israelul, totul a pornit de la interese geopolitice, de la dorința de a poseda bunuri și teritorii, de la nepuneri de acord cărora nu li s-a găsit o soluție pașnică.
Dacă punem însă în balanță consecințele declanșării unor astfel de războaie cu motivul care a stat la bază, vom constata că niciun bun sau teritoriu din lume nu merită nici măcar pierderea unei singure vieți omenești, darmite a sute și mii de vieți.
Spectacolul războiului este înfiorător, atroce, dezumanizant.
Mari scriitori au descris ororile războiului în capodopere literare, cum ar fi ”Adio, arme!”, de Ernest Hemingway, ”Pe frontul de Vest, nimic nou”, de Erich Maria Remarque și multe altele.
De asemenea, cineaștii au surprins în peliculele lor (poate cu și mai mare acuitate, pentru că acestea se bazează în bună parte pe impact vizual) aceleași lucruri, de la deja clasicele ecranizări ale romanelor amintite la producții ca ”Salvați soldatul Ryan”, ”Beanpole” sau ”Scara lui Iacob”. Toate, cu un impact emoțional foarte puternic, adevărate capodopere care ilustrează în tușe tragice deviațiile comportamentului uman.
Dar am învățat cu adevărat ceva din lecțiile istoriei?
Un fost coleg de liceu mi-a spus cândva, într-o discuție particulară, că ”omul degeaba are atâtea pretenții, de fapt nu este decât un prădător mai evoluat”.
Nu am uitat niciodată vorba sa de duh, din păcate foarte adevărată și care își găsește deplină acoperire în întreaga istorie a omenirii.
Crima, furtul și violul se numără printre cele mai răspândite delicte ale unei contemporaneități pretins civilizate și (în mod sigur) supertehnologizate, care însă rămâne repetentă la abecedarul moralei. Nu poți pretinde că ești evoluat dacă te comporți ca în junglă sau ca în epoca primitivă.
Războaiele și violențele nu au încetat, deși unele epidemii au fost stopate de descoperirile medicinei, iar multe obstacole au fost depășite cu ajutorul științei.
Desigur, trebuie luată în calcul, în cazul unui conflict armat, și legitima apărare, fiindcă nu poți să stai să te uiți, cum au făcut-o odinioară indienii din America de Sud, cum inamicul vine peste tine și te măcelărește, în numele unui interes material sau de altă natură.
Însă de ce spun că diplomația ar fi cea care ar trebui să joace un rol mai important decât, din păcate, îi este atribuit.
Războiul este ca vendetta. De la cazurile în care este implicată Mafia până la simple conflicte personale, domestice (ex. cineva și-a ucis amanta din gelozie, apoi familia acesteia se răzbună pe acela sau pe cineva apropiat lui etc.etc.), vendetta nu duce decât la un număr sporit de victime, uneori întins pe generații întregi, și povestea nu se va sfârși decât dacă cineva înțelege să curme seria răzbunării și să pună punct, oricât i-ar veni de greu.
La fel și în cazul războaielor.
Este inutil să cauți cine are dreptate, în momentul în care războiul, prin esența sa, este ceva profund nedrept.
Dreptatea ultimă ar trebui să o aibă cel de la masa tratativelor.
Însă unul corect și imparțial, că și aici este o (mare) problemă.
Altfel vor muri tot mai mulți. Și pot fi și rudele sau prietenii noștri.
Mihai Gîndu
