Cel puţin 1.417 palestinieni au fost ucişi, iar alţi 6.268 au fost răniţi în represaliile israeliene în Fîşia Gaza după atacul Hamas în Israel de sâmbătă, scrie Agerpres.
Un bilanţ anterior anunţa 1.100 de morţi.
În total, 447 de copii şi 248 de femei au fost ucise în atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, precizează ministerul.
Alte 6.268 de palestinieni au fost răniţi, anunţă aceeaşi sursă.
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a respins joi, într-o întâlnire cu regele Abdallah al Iordaniei, asasinarea sau violenţa împotriva civililor ambelor părţi.
Ele încalcă morala, religia şi dreptul internaţional, a denunţat preşedintele palestinian.
”Renunţăm la violenţă şi aderăm la legitimitatea internaţională, la rezistenţa populară paşnică şi la acţiunea politică ca mijloc de atingere a obiectivelor noastre naţionale”, a declarat liderul palestinian citat de agenţia palestiniană de presă Wafa.
6.000 de tone de bombe în cinci zile
Armata israeliană a anunţat joi într-un comunicat că a bombardat, începând de sâmbătă, enclava palestiniană Fâşia Gaza, aflată sub controlul mişcării islamiste Hamas, cu 4.000 de tone de explozivi.
”Aproximativ 6.000 de bombe au fost lansate deasupra Fâşiei Gaza, cu o greutate totală de 4.000 de tone de explozivi”, de la începutul represaliilor israeliene faţă de atacul lansat de Hamas sâmbătă.
”Sute de terorişti” au fost ucişi, anunţă armata israliană în acest comunicat.
Citește și: Israelul ordonă relocarea a 1,1 milioane de palestinieni din Gaza în 24 de ore