5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAjutoarele umanitare pentru Gaza ar putea să sosească de vineri

Ajutoarele umanitare pentru Gaza ar putea să sosească de vineri

Gaza are nevoie de 100 de camioane cu ajutoare pe zi, spune coordonatorul ONU pentru afaceri umanitare. În momentul în care punctul de frontieră cu Egiptul de la Rafah se va deschide, traficul trebuie să fie intens.

„Trebuie să începem cu un număr semnificativ de camioane şi trebuie să ajungem la 100 pe zi, ceea ce era anterior programul de ajutor pentru Gaza”, a declarat oficialul Națiunilor Unite. Într-o discuție cu jurnaliștii, în Air Force One, Joe Biden a dezvăluit că a discutat cu președintele egiptean despre ajutoarele umanitare pentru Fâșia Gaza. A obținut acordul pentru trecerea a 20 de camioane. Astăzi, Joe Biden va adresa un mesaj poporului american, din Biroul Oval, potrivit digi24.ro.

 „Am fost foarte direct în privința nevoii de a trimite ajutoare umanitare în Gaza“

Joe Biden, președintele Statelor Unite: „El (președintele Egiptului, n.red.) a fost de acord să lase să treacă 20 de camioane (cu ajutoare umanitare, n.red.). Probabil ele nu vor trece până vineri. Am avut negocieri foarte directe și am vrut să fac posibilă trecerea cât mai multor camioane. Am fost foarte direct în privința nevoii de a trimite ajutoare umanitare în Gaza. Dacă ai ocazia să alini durerea, trebuie s-o faci. Dacă nu o faci, îți pierzi credibilitatea la nivel internațional. Dacă Hamas confiscă transportul sau nu-l lasă să treacă, atunci totul se va termina, pentru că nu trimitem ajutoare umanitare către Hamas“.

Biden se va adresa americanilor în legătură cu sprijinul pentru Israel şi Ucraina

Joe Biden se va adresa americanilor joi seară din Biroul Oval în legătură cu „răspunsul (Statelor Unite) la atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului şi agresiunea brutală a Ucrainei de către Rusia”, a transmis miercuri purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, scrie AFP, citată de Agerpres.

Acest mesaj către naţiune este programat la ora 20.00 (miezul nopţii GMT). Preşedintele american a vizitat Israelul miercuri pentru a asigura această ţară de sprijinul său în urma atacului sângeros al Hamas pe teritoriul său în 7 octombrie.

Citeşte şi: Starea generală a spațiului Schengen, subiect de discuție la Consiliul UE de joi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS