0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePelerinajul de Sfântul Dumitru începe astăzi la București

Pelerinajul de Sfântul Dumitru începe astăzi la București

Pelerinajul de Sfântul Dumitru începe astăzi, în București, iar toate manifestările religioase vor avea loc în perioada 21 – 29 octombrie, scrie Agerpres.

„Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei)”, a anunţat Patriarhia Română, într-un comunicat transmis Agerpres.

În zilele de sâmbătă, duminică şi luni, credincioşii se vor putea închina la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie, scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale în ziua de sâmbătă, la ora 7,00.

Cum se va desfășura procesiunea cu moaștele

Marţi, începând cu ora 12,00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie:

Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie pe traseul Catedrala Patriarhală – str. Patriarhiei – bd. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii);
A doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe traseul: str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii);
Ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei cu delegaţia din Grecia purtând icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Panagia Soumela şi icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

La ora 13,00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaşte de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.

Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.

Programul liturgic din perioada 21 – 29 octombrie este următorul:

sâmbătă, 21 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 16,00 – 20,00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală

duminică, 22 octombrie:
– 9,00 – 12,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 16,00 – 18,00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală

luni, 23 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 16,00 – 20,00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală

marţi, 24 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 12,00 – 13,00 – Procesiunea Calea Sfinţilor
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală

miercuri, 25 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

joi, 26 octombrie (sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir):
– 9,30 – 12,30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară
– 8,30 – 12,30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

vineri, 27 octombrie (sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor):
– 9,30 – 13,00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în Altarul Mare de Vară
– 8,30 – 11,30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală

sâmbătă, 28 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

duminică, 29 octombrie:
– 9,30 – 12,30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
– 16,00 – 18,00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin. 

Citește și: Stilouri Ozempic false, identificate în țări europene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS