Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și până la 60 răniți în două atacuri separate comise de un bărbat în orăşelul Lewinston din statul american Maine. Atacatorul a fost identificat şi este căutat de poliţie, informează Digi24.
Oficialii spun că atacatorul este Robert Card, un instructor calificat de tir și rezervist al armatei americane. A fost internat vara trecută cu probleme de sănătate mintală. Încă nu sunt cunoscute motivele pentru care a comis acest masacru.
S-a întâmplat într-un orășel din statul american Maine, în nord-estul țării, cu circa 37.000 de locuitori. Bărbatul a deschis focul în cel puțin două locuri: într-un bar și la o pistă de bowling.
Într-o declarație pe X, fosta Twitter, poliția din Maine a transmis: „În Lewinston există un atacator în libertate. Cerem oamenilor să se adăposteasc. Vă rugăm să rămâneți în case cu ușile încuiate”.
Poliția a spus că a fost chemată să intervină la două locații, un restaurant și o pistă de bowling, aflate la distanță de 10 minute de mers cu mașina una de cealaltă. Sute de polițiști au pornit să îl caute, la operațune participând și un elicopter. Autoritățile au cerut publicului să ajute cu informații, pentru a-l găsi.
Școlile publice din Lewiston vor fi închise joi. Deocamdată, poliția spune că nu are indicii că ar fi un act de terorism. Președintele Joe Biden a fost informat și va continua să primească actualizări. El a primit vestea în timp ce era la dineul de stat dat la Casa Albă în onoarea premierului australian, aflat în vizită la Washington.
Citeşte şi: Amendă de 20.000 de lei pentru firma care a spart strada Victoriei din Târgu Jiu