4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 700 de schelete umane, găsite la Iași

Peste 700 de schelete umane, găsite la Iași

Peste 700 de schelete umane au fost găsite îngropate în spatele cantinei din Compexul Studențesc „Titus Maiorescu” din Iași. Deoarece osemintele erau însoțite de plăcuțe cu înscrisuri militare, cazul a fost preluat de Parchetul Militar, informează Rador Radio România.

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tudorel Toader, a precizat că osemintele au fost descoperite în urma săpăturilor care se efectuează în zonă pentru a fi construit un cămin pentru studenți, iar lucrările pentru această investiție au fost sistate temporar.

„În spatele cantinei Titu Maiorescu’ avem un teren pe care am proiectat construcția unui cămin modern, cu finanțare integrală de la Compania Națională de Investiții. Asta înseamnă că statul, prin Compania Națională, plătește, dar organizează și proiectarea și licitația, execuția ne predă la cheie lucrarea gata efectuată.

Firma care a câștigat licitația a început săpăturile să lucreze și a dat din niște gropi comune din timpul Războiului Mondial. Au fost descoperite aproximativ 700 de astfel de schelete și s-a extins perimetrul, de unde erau 3-4 gropi comune, acum sunt 6-7″, a spus Tudorel Toader.

În urmă cu mai bine de 10 ani, în același perimetru, au fost identificate peste 1.000 de schelete ale unor soldați germani uciși în cel de-al Doilea Război Mondial. Osemintele au fost așezate în Parcela Soldaților Germani de la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Citeşte şi: Un avion care venea de la Tel Aviv a fost atacat de protestatarii din regiunea rusească Daghestan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS