O bătrână din Bacău a fost salvată din apartamentul cuprins de flăcări de un jandarm aflat în timpul liber şi de un vecin din bloc.
Jandarmul se plimba împreună cu soţia şi cei doi copii când a observat că dintr-un apartament situat la parterul unui bloc ieşea fum.
„A mers imediat acolo să vadă ce se întâmplă şi împreună cu un vecin a reuşit să deschidă uşa apartamentului în care se afla o bătrână. Aceasta intrase în panică şi încerca să stingă focul, deşi se putea intoxica cu fumul înecăcios care a cuprins întreaga încăpere”, a transmis IJJ Bacău.
Cei doi bărbaţi au evacuat bătrâna, după care s-au întors în locuinţă şi au reuşit să stingă incendiul.
Citeşte şi: Tatăl Cătălinei Ponor, închisoare cu suspendare pentru că a bătut doi polițiști