0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProteste la casele de asigurări de sănătate

Proteste la casele de asigurări de sănătate

Angajații caselor de asigurări de sănătate au început, de astăzi, proteste pe o perioadă nedeterminată. Sindicaliștii sunt nemulțumiți că salariile nu le-au mai fost mărite din 2018. Ei susţin că promisiunile făcute de guvernanți nu au fost respectate. Prin ordonanța asumată de guvern, s-au creat și mai multe probleme în sistem, potrivit Blocului Naţional Sindical. Peste 100 de salariați din CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS județene au migrat către alți ordonatori de credite din sistemul public.

Acest fenomen aduce grave atingeri fun cționării CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS judetene privind relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate, punând în pericol:

  • decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii);
  • asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice;
  • creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale;
  • scăderea capacității de interacțiune cu populația beneficiară de servicii publice de sănătate.

Activitatea cu publicul va fi grav perturbată.

Angajații CNAS au amenințat cu greva generală încă din vară, când au organizat un protest.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, speră să existe o negociere între sindicalişti și președintele CNAS, dr. Baciu.

„Primul lucru, ca să poți să rezolvi o problemă trebuie să existe un dialog., CNAS, care nu e subordonată Ministerului Sănătății, este o instituție-cheie, pentru că ea finanțează spitalele, finanțează programele de sănătate și Casa decontează și medicamentele compensate și gratuite la farmacii.

Toate aceste activități sunt importante pentru acordarea asistenței medicale. Sper să existe înțelepciune de ambele părți, și de partea administrației CNAS, și de partea sindicaliștilor. Sper să găsească o soluție pentru că întreruperea acordării de servicii către asigurați, către pacienți“, a spus ministrul Rafila.

Citeşte şi: (VIDEO) Chuck Norris revine pe ecrane

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS