-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateManifest al Partidei Romilor, care acuză discriminarea sistematică: „Suntem văzuți drept oile negre”

Manifest al Partidei Romilor, care acuză discriminarea sistematică: „Suntem văzuți drept oile negre”

Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” (PRPE) organizează duminică un congres al comunităţilor de romi din România. În manifestul publicat pe site-ul PRPE este reamintită perioada de robie şi deportare, precum şi sacrificiile făcute în timpul marilor conflicte. Reprezentanţii acestei etnii subliniază că se simt în continuare trataţi „ca străini în propria ţară”.

Partida Romilor: „Suntem tratați ca străini în propria țară”

„Noi, romii din România, am fost şi vom rămâne cetăţeni ai acestei ţări! Am contribuit la formarea statului român modern prin fraţii noştri care au luptat în Primul Război Mondial şi prin alianţele puternice dintre mişcarea romilor şi mişcarea românească pentru alipirea Transilvaniei. Pe parcursul istoriei României, vreme de sute de ani am îndurat cumplita robie a romilor. Am fost deportaţi în timp ce fraţii, taţii, unchii noştri luptau pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În ciuda acestor manifestări opresive şi discriminatorii la care am fost supuşi, am rămas în continuare cetăţeni loiali ai acestei ţări. De-a lungul istoriei, înaintaşii noştri s-au sacrificat pentru integritatea teritorială şi suveranitatea statului roman, umăr lângă umar cu populaţia majoritară.

Deşi suntem cetăţeni români, suntem în continuare trataţi că străini în propria ţară. Suntem văzuţi drept oile negre ale societăţii şi blamaţi pentru orice se întâmplă rău, fară să se vadă contribuţia pe care poporul rom a adus-o la istoria, cultura şi progresul României”, se precizează în manifest.

Romii acuză că discriminarea sistematică a condus la procentul ridicat de analfabetism

Sursa citată arată că populaţia romă este cea mai tânără dintre minorităţile din România, cu cel mai mare număr de tineri cu vârsta cuprinsă între 0-19 ani. La nivel naţional, tinerii de etnie romă reprezintă 10% din totalul segmentului de populaţie cu aceeaşi vârstă, cetăţeni ai României. „Aceştia sunt parte din viitorul ţării noastre şi trebuie să avem grija de ei. Din păcate, discriminarea sistematică de-a lungul istoriei a condus la un procent de 3.7% de analfabetism în rândul populaţiei rome cu vârstă de peste 14 ani, cea mai ridicată în comparaţie cu toate celelalte etnii şi cu populaţia majoritară”, adaugă PRPE.

„Noi, poporul român: ca naţiune, ne putem vindeca doar dacă ne asumăm complet, politic şi matur că avem o ţară în care toate minorităţile sunt ale noastre, ale României; ca naţiune, ne putem vindeca doar dacă îi tratăm pe cei de lângă noi ca pe noi înşine, fără să îi desconsiderăm pentru că au culoarea pielii diferită. ca naţiune, ne putem vindeca doar dacă ne creştem copiii în cultura toleranţei, nu în cea a urii. Noi, romii, vom continua să punem umărul la construcţia României, dar o Românie în care fiecare copil care vine pe lume să se simtă acasă! A venit vremea ca noi să ne unim într-o singură voce care să conteze în procesul democratic al societăţii româneşti, pe termen mediu şi lung, atât pentru binele comunităţilor noastre, cât şi pentru bunăstarea României!”, se arată în manifest.

Citește și:

(VIDEO) Gorj: A nins slab pe Transalpina

Sancționați după ce l-au premiat pe… Hitler la o petrecere de Halloween

Un motrean a devenit campion mondial la minifotbal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS