9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAirbnb anunță modificări pentru platforma sa de rezervări online

Airbnb anunță modificări pentru platforma sa de rezervări online

Airbnb a anunțat miercuri mai multe modificări aduse platformei sale de rezervări online cu scopul de a o face mai competitivă în concurența companiei cu hotelurile, relatează Reuters.

Compania cu sediul în San Francisco a declarat că vrea să creeze o experiență mai sigură și de încredere pentru călătorii care aleg să își organizeze pe cont propriu concediile în contextul în care turismul a cunoscut un an spectaculos în 2023, odată cu ridicarea ultimelor restricții legate de pandemia de COVID-19.

În Europa Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Albania și Turcia se numără printre țările care au raportat venituri record din turism anul acesta.

„Airbnb este destul de mare. Dar pe cât suntem noi de mari, aproape de 10 ori mai multe persoane se cazează la hoteluri”, a declarat Brian Chesky, CEO-ul Airbnb, pentru Reuters.

Airbnb a raportat săptămâna trecută că 113,2 milioane de nopți de cazare

Airbnb a raportat săptămâna trecută că 113,2 milioane de nopți de cazare și „experiențe” au fost rezervate prin intermediul platformei sale în trimestrul trei al anului, o creștere cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a lui 2022.

Compania a anunțat acum lansarea „guest favourites”, o colecție de 2 dintre cele 7 milioane de cazări care sunt disponibile pentru închiriere pe platformă. Această funcționalitate va include cele mai apreciate cazări pe baza recenziilor, urmând să aibă în general o evaluare medie de peste 4,9 stele.

Airbnb afirmă că în jur de 23% din clienții care fac pentru prima dată o rezervare pe platformă aleg o locuință cu rating scăzut.

Compania și-a reproiectat pagina de evaluări

În acest context compania și-a reproiectat pagina de evaluări pentru a le permite musafirilor să sorteze prin recenzii și a introdus totodată un nou set de instrumente pentru gazde, permițându-le să ofere mai multe detalii despre locuința pe care o oferă pentru închiriere.

Printre noutăți se numără și folosirea unui instrument de inteligență artificială care să organizeze fotografiile în funcție de cameră, pentru ca clienții să poată înțelege mai bine cum este împărțită locuința.

Această ultimă funcționalitate este lansată după ce luna trecută Chesky a dezvăluit că Airbnb a început să folosească A.I. pentru a identifica în avans potenţiali clienţi „problematici“.

Citeşte şi: Israelul susține că a distrus 130 de tuneluri Hamas în Fâșia Gaza

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS