0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel mai mare spital din Gaza nu mai funcționează

Cel mai mare spital din Gaza nu mai funcționează

Cel mai mare spital din Gaza a încetat să mai funcţioneze şi decesele în rândul pacienţilor sunt în creştere, a declarat duminică şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în timp ce asaltul feroce israelian continuă în fâşia controlată de Hamas, notează luni agenţia Reuters.

Spitalele din nordul enclavei palestiniene, inclusiv complexul al-Shifa, sunt blocate de forţele israeliene şi abia reuşesc să aibă grijă de cei din interior, cu trei nou-născuţi morţi şi alţii expuşi riscului întreruperii curentului electric pe fondul luptelor intense din apropiere, potrivit personalului medical.

Israelul afirmă că spitalul adăposteşte militanţi palestinieni ai Hamas

Israelul afirmă că spitalul adăposteşte militanţi palestinieni ai Hamas care au lansat atacuri mortale în sudul Israelului pe 7 octombrie şi că gruparea are centre de comandă sub şi în apropierea spitalelor.

OMS a reuşit să vorbească cu profesionişti din domeniul sănătăţii de la al-Shifa, care au descris situaţia drept „îngrozitoare şi periculoasă”, cu focuri de armă şi bombardamente constante ce exacerbează situaţia deja critică, a declarat directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„În mod tragic, numărul deceselor pacienţilor a crescut semnificativ”, a spus el într-o postare pe X, reţea cunoscută anterior sub numele de Twitter, adăugând că al-Shifa „nu mai funcţionează ca un spital”.

Tedros s-a alăturat altor oficiali de rang înalt ai Naţiunilor Unite solicitând încetarea imediată a focului.

„Lumea nu poate rămâne tăcută în timp ce spitalele, care ar trebui să fie refugii sigure, sunt transformate în scene de moarte, devastare şi disperare”, a spus el.

Israelul spune că încearcă să-i elibereze pe cei peste 200 de ostatici luaţi de militanţii Hamas la 7 octombrie şi că spitalele ar trebui evacuate.

Citeşte şi: Sondaj INSCOP: Klaus Iohannis, politicianul cu cea mai mare notorietate, urmat de Gabriela Firea şi Diana Şoşoacă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS