-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSondaj INSCOP: Care sunt țările care ne plac cel mai mult

Sondaj INSCOP: Care sunt țările care ne plac cel mai mult

Spania şi Italia sunt ţările faţă de care românii au cea mai mare simpatie, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Clasamentul s-a schimbat față de acum zece ani, când primele poziţii în topul simpatiei erau ocupate de Marea Britanie şi Germania, aflate acum pe poziţiile a cincea, respectiv a treia.

Ţările faţă de care românii au cea mai mare simpatie sunt Spania şi Italia, 82,8% dintre respondenţi având sentimente mai degrabă pozitive pentru Spania (faţă de 72,9% în 2013) şi 81,4% pentru Italia (faţă de 70,5% în 2013), arată datele sondajului INSCOP.

Urmează Germania – cu 77,6% sentimente mai degrabă pozitive (faţă de 74,3% în 2013), Franţa – cu 75,4% (faţă de 73% în 2013) şi Marea Britanie – cu 75.4% (faţă de 75,5% în 2013). 69,2% dintre participanţii la sondaj declară că au sentimente mai degrabă pozitive pentru Republica Moldova (faţă de 65,7% în 2013), iar 67,5% pentru SUA (faţă de 70,3% în 2013).

Ucraina se bucură de sentimente mai degrabă pozitive din partea a 43,3% dintre români (faţă de 41,8% în 2013), iar Ungaria din partea a 39,7% (faţă de 29,3% în 2013).  Clasamentul este încheiat de China – cu 36,3% sentimente mai degrabă pozitive (faţă de 56,5% în 2013) şi Rusia – cu 18,3% (faţă de 36,8% în 2013).

Spania şi Italia domină clasamentul sentimentelor pozitive faţă de ţări

„Spania şi Italia, ţările occidentale care găzduiesc cele mai mari comunităţi de români domină clasamentul sentimentelor pozitive faţă de ţări. Cea mai interesantă fotografie este însă comparaţia cu situaţia din urmă cu 10 ani (2013), când INSCOP Research a adresat o întrebare similară în cadrul Barometrului Adevărul despre România.

Se observă în primul rând un regres major în cazul Rusiei

Se observă în primul rând un regres major în cazul Rusiei faţă de care ponderea sentimentelor pozitive s-a înjumătăţit în 2023 comparativ cu situaţia din 2013, de la aproape 37% în urmă cu 10 ani la 18% în prezent. Datele se corelează şi cu involuţia încrederii în Rusia (indicatorul încredere multă şi foarte multă care reflectă o evaluare mult mai exigentă a atitudinii populaţiei s-a prăbuşit în cazul Rusiei de la aproximativ 18% la circa 8% în prezent). Explicaţia evidentă a acestei scăderi puternice este războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

Creştere a ponderii sentimentelor pozitive faţă de majoritatea ţărilor occidentale europene

Pe de altă parte, faţă de 2013, remarcăm o creştere în 2023 a ponderii sentimentelor pozitive faţă de majoritatea ţărilor occidentale europene, dar şi faţă de Republica Moldova”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Citeşte şi: Polițist surprins de șef în timp ce făcea vin în curtea instituției

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS