3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvertizări de vreme rea în mai multe zone din țară

Avertizări de vreme rea în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis câteva avertizări de vreme rea, valabile pentru mai multe zone din țară.

Astfel, este cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului în jumătatea estică a teritoriului și la muntem unde vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, în sud-estul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Moldovei, unde se va depune strat de zăpadă și mixte în rest. Vor fi condiții de polei. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului, cu viteze de 55…65 km/h. La munte,temporar va fi viscol,iar rafalele vor depăși 60…80 km/h. Această avertizare meteo este valabilă de astăzi, de la ora 10.00, până mâine la aceeași oră.

Cod portocaliu de vânt la munte

De asemenea, de astăzi, de la ora 14.00, până mâine, la ora 10.00, va fi cod portocaliu care vizează intensificări ale vântului, viscol și vizibilitate redusă sub 50 de metri, în zonele Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură. În intervalul menționat în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80…110 km/h, va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Tot cod portocaliu a fost instituit și pentru sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea și bazinul vestic al Mării Negre. Această avertizare este valabilă de astăzi, 18 noiembrie, ora 16.00, până mâine,19 noiembrie, la ora 10.00. În zonele menționate vor fi intensificări ale vântului, precipitații mixte și abundente. În sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 85…90 km/h, iar local cantitățile de precipitații vor depăși 40…60 l/mp. Vor fi precipitații mixte și, din a doua parte a nopții, vor predomina ninsorile viscolite. În bazinul vestic al Mării Negre vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100 km/h.

O ultimă atenționare meteo se referă la sudul, estul Moldovei, dar și zona Dobrogei. Va fi cod galben de vânt mâine, între orele 10.00 – 18.00. În sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 60…80 km/h. Pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 85…90 km/h.

Citește și: Cei cinci spioni sovietici de la Cambridge

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS