6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO nouă sesiune a programului "Casa Verde Fotovoltaice" va demara miercuri

O nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” va demara miercuri

O nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, prin care vom valida potenţialii instalatori, va demara miercuri, iar firma care a dat în judecată Adminstraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promis că va renunţa la proces dacă va fi validată ca instalator autorizat, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, conform Agerpres.

„Sunt 90.000 de beneficiari, 90.000 de familii care aşteaptă Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, astăzi blocat de decizia unei instanţe de judecată, respectiv Curtea de Apel Oradea, care a suspendat acest program în urmă cu câteva săptămâni. Aş vrea să aduc în atenţia opiniei publice faptul că, în urmă cu câteva zile, am invitat la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor reprezentanţii companiei care au dat în judecată AFM-ul.

De asemenea, am invitat şi reprezentanţii Administraţii Fondului pentru Mediu, încercând să găsesc o posibilitate de mediere a acestui conflict între un privat şi statul român, înţelegând că termenele de judecată ar putea să depăşească cu mult perioada pe care noi o estimăm şi cu speranţa că reuşim să deblocăm această situaţie.

Miercuri vom deschide o nouă sesiune

Vreau să anunţ faptul că am ajuns la o înţelegere între părţi, în sensul în care miercuri, în această săptămână, la ora 10:00, vom deschide o nouă sesiune prin care vom valida potenţialii instalatori. Bineînţeles că se pot înscrie şi instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată, la fel cum se pot înscrie şi instalatori care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale. Am primit o promisiune a societăţii că, în măsura în care se va deschide o nouă sesiune şi în măsura în care va fi validată ca instalator autorizat de către Ministerul Mediului, aceasta va renunţa la procesul pe care îl avem, va face o cerere de renunţare la judecată, moment din care putem să sperăm că aşteptarea celor 90.000 de familii va fi mult scurtată”, a precizat ministrul Mediului.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, în data de 26 septembrie 2023, suspendarea programului „Casa Verde Fotovoltaice”, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de către unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de instituţie.

Bugetul alocat sesiunii din acest an a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, aproape două miliarde lei

Bugetul alocat sesiunii din acest an a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, pentru care au fost validaţi 515 instalatori, este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei unităţilor de cult.

Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 – 23 iunie 2023 prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, iar unităţile de cult s-au putut înscrie în program în perioada 27 – 29 iunie 2023.

Citeşte şi: Joe Biden împlinește 81 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS