5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbaţii care au bătut în tânăr la Galaţi, reţinuţi împreună cu victima lor

Bărbaţii care au bătut în tânăr la Galaţi, reţinuţi împreună cu victima lor

Cei doi bărbaţi din Galaţi care au agresat în trafic un tânăr au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Unul a încercat să fugă din ţară, iar altul s-a predat. De asemenea, victima celor doi a fost reţinută pentru 24 de ore. Toţi trei urmează să fie prezentaţi în faţa procurorilor, scrie News.ro.

În urma investigaţiilor au fost identificate şi depistate cele două persoane care au participat la altercaţie, fiind vorba despre doi bărbaţi, cu vârstele de 24 de ani, respectiv 31 de ani, ambii cu domiciliul în municipiul Galaţi.

Bărbatul cu vârsta de 24 de ani a fost depistat în Aeroportul Otopeni, acesta încercând să părăsească ţara şi să se sustragă cercetărilor. El fusese contactat şi citat telefonic de organele de cercetare penală, iar acesta a spus că se va prezenta la sediul secţiei de poliţie în vederea clarificării situaţiei.

Poliţiştii s-au deplasat la aeroport, de unde l-au preluat şi condus apoi la sediul Secţiei 2 Poliţie Galaţi. 

Bărbatul de 31 de ani a fost căutat la mai multe adrese din Galaţi, fără a fi găsit. Ulterior, acesta s-a prezentat de bună voie la poliţie. Din cercetări s-a stabilit că bărbatul de 31 de ani ar fi condus autoturismul şi l-ar fi şicanat în trafic pe tânărul de 20 de ani, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

După audieri şi după administrarea materialului probator în cauza penală în care au fost efectuate cercetări pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor trei bărbaţi. Joi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Citeşte şi: Ofiţer de penitenciar, prins cu droguri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS