3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă femei, înjunghiate de un tânăr care a intrat peste ele în casă noaptea

Două femei, înjunghiate de un tânăr care a intrat peste ele în casă noaptea

Două femei, de 72 şi 32 de ani, mamă şi fiică, din localitatea vasluiană Poieneşti Deal, au fost înjunghiate, sâmbătă noapte, de un tânăr care a intrat peste ele în casă, potrivit Agerpres.

„Poliţia oraşului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, de către două femei din comuna Poieneşti, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns fără drept în locuinţa lor şi le-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înţepător. În sesizare a fost indicat şi un prezumtiv autor, bărbat de 20 de ani, din aceeaşi localitate.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu.

La locul producerii evenimentului s-a deplasat un echipaj SMURD Vaslui

„Echipajul ambulanţei SMURD tip B2 a intervenit în comuna Poieneşti, pentru acordarea primului ajutor, stabilizarea şi transportul la o unitate medicală de urgenţă, în cazul a două femei rănite în urma unui atac cu un obiect tăietor.

La sosirea echipajului de intervenţie au fost găsite două femei, care prezentau multiple plăgi înjunghiate, viaţa acestora fiind pusă în pericol.

Salvatorii au acordat primul ajutor şi au stabilizat victimele, ulterior acestea fiind transportate în stare de conştienţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Citește și: Ambulanţă lovită de un autoturism şi proiectată în alte trei maşini

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS