Trei persoane au fost rănite după ce unui taximetrist i s-a făcu rău la volan și a intrat în plin în altă mașină.
Vineri seară, într-o intersecţie din municipiul Satu Mare, şoferul unui taxi nu a oprit la stop şi a intrat în plin într-un autoturism care circula regulamentar.
Taximetristului i s-ar fi făcut rău la volan, şi deşi a încercat să oprească autovehiculul, nu a reuşit.
În urma impactului, taximetrul a fost proiectat într-un stâlp. Cealaltă mașină a lovit gardul unei case, iar apoi a ajuns pe şosea.
Ambii şoferi, precum și un pasager aflat în taxi au fost transportaţi la spital.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ.
Citește și: Un poliţist de la Brigada Operaţiuni Speciale s-a împuşcat în faţă cu arma din dotare