Se complică situația în ceea ce privește cazul pacienților morți după ce au mâncat pește din pomana primită de la o mănăstire din zonă.
Testele bacteriologice preliminare în cazul pacienților morți la spitalul din Murgeni după ce au mâncat pește pangasius au ieșit negative. Cele toxicologice ieșiseră negative încă de săptămâna trecută. Asta înseamnă ca ipoteza toxiinfecției este tot mai slabă, dar totuși nu improbabilă, potrivit stiripesurse.ro.
În acest moment se mai așteaptă culturile, ale căror rezultate vin după 5 zile, adică astăzi. În acest weekend, medicii au prelevat noi probe de la pacienții internați. Și asta deoarece se suspectează inclusiv un virus.
Medicii au exclus inclusiv varianta unei intoxicații cu pesticide
Pacienții internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași vor fi externați astăzi. Urmează ca cei spitalizați la Bârlad să fie externați mâine, iar miercuri, cei de la Vaslui.
Medicii au exclus inclusiv varianta unei intoxicații cu pesticide în cazul pacienților morți. Toți cei trei care au mâncat pește pangasius sufereau de unele boli şi făceau tratament la spital, astfel că va trebui ca specialiștii să coreleze rezultatele de la culturi cu substanțele din medicamente.
Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, a anunțat, joi dimineață, că la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au fost multiple cazuri de enterocolită acută cu șoc hipovolemic.
Pacienţii Spitalului de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au mâncat alimente pe bază de pește, oferite de o mănăstire, conform Ministerului Sănătății. DSP Vaslui a ridicat probe din spital și le-a trimis la IML Iași.
Primele măsuri luate de ANSVSA
Primele măsuri luate de ANSVSA: 40.000 de lei amendă pentru Mănăstirea Florești, 100 kg de pește confiscate, 1000 conserve de pește confiscate de la Spital. Luate 600 de probe și trimise la analiză la București, notează antena3.ro.