5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenționare de călătorie în Bulgaria. Cod portocaliu și galben de ninsoare în toată țara

Atenționare de călătorie în Bulgaria. Cod portocaliu și galben de ninsoare în toată țara

Bulgaria se va confrunta cu vreme severă, vineri şi sâmbătă, în mai multe regiuni. Sunt emise coduri portocaliu şi galben de ninsoare şi restricţii de circulaţie.

Întregul teritoriu al Bulgariei va fi afectat de precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt.

Va fi cod portocaliu în regiunile:

  • Montana,
  • Vraţa,
  • Sofia,
  • Loveci,
  • Gabrovo,
  • Veliko Târnovo,
  • Stara Zagora,
  • Plovdiv,
  • Kjustendil,
  • Pernik,
  • Blagoevgrad,
  • Pazardjik,
  • Smolyan,
  • Kârdjali,

Stratul de zăpadă va atinge la 30 centimetri, iar prezenţa viscolului va duce la formarea de troiene de zăpadă şi apariţia poleiului.

Cod galben

De asemenea, a fost anunţat cod galben pentru regiunile:

  • Vidin,
  • Sofia-capitală,
  • Pleven,
  • Târgovişte,
  • Ruse,
  • Razgrad,
  • Haskovo,
  • Sliven,
  • Yambol,
  • Şumen,
  • Burgas,
  • Varna,
  • Dobrici,
  • Silistra.

Stratul de zăpadă va ajunge la 10 centimetri şi vor fi condiţii de formare a ceţei dense şi de apariţie a poleiului.

MAE le recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia zborurilor de pe aeroporturile bulgare şi prognoza meteorologică. Şoferilor li se recomandă să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, dar şi să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului.

Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere şi cursele aeriene să fie perturbate faţă de orarul de zbor.

Inforații utile

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: despre starea drumurilor – aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg; traficul la frontieră – www.mvr.bg; situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia – www.sofia-airport.eu; starea vremii – www.weather.bg; regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia – www.mae.ro/travel-conditions/3677 şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din R. Bulgaria: www.customs.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia:

  • +35929712858,
  • +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
  • telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul recomandă consultarea paginilor web;

  • http://sofia.mae.ro,
  • https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en?prefLang=ro, www.meteoalarm.org,
  • www.mae.ro,
  • aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citește și: Arest prelungit pentru bulgarul prins cu droguri la PTF Bechet

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS