2.6 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria Craiova ar putea desființa Corul Filarmonicii. Artiștii se revoltă și vorbesc de confuzii grosolane

Primăria Craiova ar putea desființa Corul Filarmonicii. Artiștii se revoltă și vorbesc de confuzii grosolane

La inițiativa unui consilier local, Primăria Craiova se transformă în sabia lui Damocles pentru Filarmonica „Oltenia” Craiova. Corala Academică a instituției este în pericol să fie desființată, la propunerea consilierului Ionuț Pârvulescu. În amendamentele transmise de acesta (vezi la final), corul Filarmonicii Oltenia este desconsiderat într-un mod șocant și rușinos, consilierul spunând că „este de notorietate faptul că activitatea acestei structuri este una conexă și complementară, nu de sine stătătoare, care să aducă beneficii în spectacolele organizate, ceea ce nu justifică, din punct de vedere al eficienței, eficacității, economicității, oportunitatea menținerii sale”.

Dacă se numește cor, pentru alesul local e totuna

Ba mai mult, consilierul merge mai departe și uzează de cunoștințele sale „aprofundate” în domeniu pentru a propune ca Filarmonica să se folosească de corul Operei Române.  „Pentru organizarea unor asemenea spectacole se poate realiza colaborarea cu corul din cadrul Operei Române”, arată acesta, cu toate că artiștii îl contrazic și vorbesc de confuzii grosolane.

„În primul rând, noi nu organizăm spectacole, ci concerte. Este o confuzie grosolană. Nu are nicio legătură ce face un cor cu ce face celălalt. Unul intervine în spectacole cu costume, mișcare scenică, în proporție de 30%, să spunem. Altul cântă constant pe parcursul unui recviem sau oratoriu. Gradul de dificultate este diferit. Ritmul este cu totul altul”, au explicat pentru GdS surse din sindicatul Filarmonicii.

Plaja de lucrări este, la fel, cu totul alta, au mai spus acestea. În timp ce la Filarmonică un artist poate intra în contact cu peste 2000 de lucrări, la Operă sunt aproximativ 20-30 de lucrări mai cunoscute care sunt aduse, de regulă, în fața publicului.

Sursele GdS spun că deși au mai fost lansate dinspre Primărie întrebări, în trecut, de felul: „De ce are nevoie Craiova de două coruri?” vestea inițiativei a fost „o surpriză de proporții”.

„Corala Academică a Filarmonicii nu este un simplu accesoriu!”

Corala Academică a Filarmonicii Oltenia a participat la 34 de concerte în anul 2023, adică peste 2 concerte pe lună. O activitate intensă pentru un cor, spun artiștii, și fructuoasă – cu săli vândute și deplasări.

„Corala Filarmonicii nu este un simplu accesoriu!”, așa cum transpare din amendamentele consilierului local, spun revoltați artiștii.

Mai mult, sursele GdS din sindicat spun că din bugetul total de 18 milioane al Filarmonicii, doar 11 sunt subvenții locale, iar 7 milioane provin de la Ministerul Dezvoltării și excedent. „Corul nu poate fi văzut ca o povară. Costul său, de 4 milioane de lei, este mai mult decât acoperit din fondurile de la Minister, este un argument financiar cât se poate de solid”.

Sindicatul, uimit: Asupra orașului nostru s-ar abate o rușine națională și internațională

În privința posturilor vacante care nu au fost tăiate de instituție, oamenii spun că acestea nu sunt bugetate și nu încarcă organigrama primăriei pentru că nu se încadrează pe schema UAT, fiind vorba despre o instituție înființată prin decret regal. „Nu a fost vorba de vreun act de frondă”.

Într-un apel către Primăria Craiova, sindicatul Filarmonicii își exprimă uimirea și profundul regret la aflarea „neadevărurilor” din amendamentul consilierului Ionuț Pârvulescu.

„Vă rugăm să nu țineți cont de respectivele amendamente, fără a vă lega numele de distrugerea unui simbol al orașului nostru consolidat în zeci de ani și cu aportul uriaș al Maestrului Alexandru Racu, salvând astfel atât Corala Academică a Filarmonicii Oltenia, cât și rușinea națională și internațională ce s-ar abate asupra orașului nostru la aflarea acestei catastrofe, cât și lungile procese în instanță ce vor decurge dintr-un astfel de demers”.

În același apel se subliniază că și alte orașe au două coruri, lipsa de diferențiere între un cor de operă și o corală academică fiind, elegant spus, o percepție greșită. Și mai pe șleau, cum ni s-a transmis în discuțiile noastre cu oamenii de la Filarmonică, o greșeală grosolană.

Petiție pentru salvarea Coralei

„Nu credeam vreodată să ajung să traiesc clipa aceasta! Oare puteți dormi cu capul linistit pe pernă, știind că v-ați bătut joc de acest prestigios colectiv de peste 50 de oameni?”, întreabă un membru al Coralei, arătând ironic către un mesaj al Primăriei din data de 30 iunie, pe care îl redăm mai jos:

Corul Filarmonica ”Oltenia” Craiova a impresionat pe scena Teatrului Antic Herodion din Atena, în cadrul unui concert extraordinar pe care l-a susținut în colaborare cu Orchestra de Stat din Grecia și cu mai mulți artiști din Bulgaria. Reprezentația a fost aplaudată la scenă deschisă de peste 5.000 de spectatori, inclusiv de președintele Greciei – Ekaterini Sakellaropoulou și primarul Atenei.”

De altfel, în urma apariției veștii negre, a fost inițiată și o petiție pentru stoparea acestui demers. Aceasta poate fi accesată aici: https://campaniamea.declic.ro/petitions/salvati-cultura-salvati-corala-academica-a-filarmonicii-oltenia-craiova.

Banderole albe în semn de protest. Corul Filarmonicii, înlocuit de Corul Operei? „Sigur, când o echipă de handbal o va înlocui pe cea de fotbal”

„Azi, acest document a trecut de două comisii, printre care și cea de cultură (fix cea care trebuia să ne sprijine, sau măcar să ne ia în considerare argumentele) și luni se va propune spre votare. E incredibil și inadmisibil acest măcel la adresa culturii locale. În semn de protest, atât la concertul din aceasta seara, cât și la cele care vor mai urma, vom purta banderole albe. Dreptul la cultură este un drept fundamental, alături de cel la libertate, educație, sănătate sau odihnă.

Deja colegii de breaslă de la alte instituții de cultură din țară ni se alătură. Fiți alături de noi! Tăiatul și desființatul nu sunt niciodată soluții la orice problemă ar putea să apară.

Un alt argument adus împotriva Coralei Academice a Filarmonicii ar fi acela că poate fi înlocuit de Corul Operei. Sigur, doar atunci când echipa de handbal o va înlocui pe cea de fotbal în prima ligă și va juca la același nivel, că doar tot echipă e și una, și cealaltă, tot cu mingea se joacă, și tot pe goluri”, spune un alt membru al Coralei.

Oamenii cred că se intenționează adoptarea Filarmonicii de către Operă

Aceleași surse din interiorul Filarmonicii Olteniei spun că lucrurile au fost făcute fără o analiză reală și că desființarea Coralei Academice este, de fapt, doar un pas către preluarea Filarmonicii de către Opera Română, condusă de Antoniu Zamfir, văzut drept o feblețe a primarului. Antoniu Zamfir este cel căruia Olguța Vasilescu i-a încredințat și misiunea Intencity.

În urmă cu câțiva ani, Craiova intra în competiția pentru Capitală Culturală Europeană. Astăzi, organizează un festival care provoacă găuri bugetare de milioane de euro, dar vrea să strângă cureaua trimițând acasă aproape 50 de artiști și desființând un cor de filarmonică pe baza argumentelor unui consilier care nu face diferența între mere și pere… muzicale, ce-i drept.

Verdictul va fi dat luni, când administrația locală va supune la vot dacă i se va pune cruce Coralei pe motiv de austeritate. Va fi agățată cultura-n cui?

AMENDAMENTELE:


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS