Trei fetiţe cu vârstele de 7, 11 şi 13 ani, din Orăştie, au fost internate în spitalul din Deva, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie pentru tratarea păduchilor folosită la oi. Cea mai mică dintre ele este în stare gravă şi este intubată la spitalul de pediatrie din Timişoara, potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minorele se aflau într-un apartament din Orăştie, iar pe scalp li s-a aplicat o soluţie pentru tratarea păduchilor de către două femei, mame ale celor trei minore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, conform Agerpres.
Cele trei fetițe aveau simptome de greață și amețeli
Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. O ambulanţă a fost solicitată să le ducă la spital pe cele trei fetiţe, care prezentau simptome de greaţă, vărsături şi ameţeli. Echipajul care le-a preluat şi le-a evaluat le-a transportat la Urgenţa spitalului din Orăştie, iar apoi au fost transferate la secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.
Fetița de 7 ani, intubată
Fetiţa de 7 ani se afla în starea cea mai gravă, motiv pentru care a fost intubată şi ventilată mecanic. Apoi a fost transferată la spitalul de pediatrie din Timişoara de către un echipaj SMURD cu medic. Celelalte două minore au rămas la UPU Deva, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEȘTE ȘI: Un șofer a forțat filtrul la Rânca și a rămas blocat în zăpadă