-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeținut evadat, prins după două săptămâni

Deținut evadat, prins după două săptămâni

Un deţinut de la Rahova, care a evadat în urmă cu două săptămâni, în timp ce se întorcea la penitenciar într-o maşină de la un punct de lucru, a fost prins. Poliţiştii l-au găsit într-o localitate din judeţul Argeş, unde a fost ascuns de un alt bărbat, anunță Agerpres.

Pe 11 decembrie, în jurul orei 17.40, deţinutul Ionuţ Adrian Gheorghe, care executa la Penitenciarul Rahova o condamnare de an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, clasificat în regim deschis, la întoarcerea de la punctul de lucru unde presta activităţi lucrative fără supraveghere, aflându-se în maşina beneficiarului la intersecţia str. Antiaeriană cu bulevardul Ghencea (sector 5), în timpul staţionării automobilului la semafor, a deschis portiera şi a fugit.

El a fost dat în urmărire naţională şi internaţională. A fost prins joi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, într-o localitate din judeţul Argeş.

Ionuţ Adrian Gheorghe a fost imobilizat şi condus la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale, în vederea audierii.

În acest caz a fost reţinut şi un bărbat de 40 de ani, care l-a găzduit în locuinţa sa pe fugar. Bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Citește și: Un pasager clandestin a supraviețuit călătoriei pe trenul de aterizare al unui avion, la -50 de grade Celsius

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS