În ajun de Anul Nou, în zonele rurale, se poate vorbi de trei feluri de colindători. Cei ce merg cu „Pluguşorul”, în cete de trei-cinci-şapte copii sub 15 ani, de dimineaţă până spre seară; tot cu „Pluguşorul, cete de cinci-zece flăcăi, începând cam după amiază până noaptea târziu”. În această categorie sunt cel mult două cete de câte 10-15 persoane, tineri, bărbaţi căsătoriţi, care îşi împart din timp tot satul; mascaţi cu măşti de urs, cal, cerb, capră etc., măşti fantastice, însoţiţi de un cântăreţ cu fluierul, o pereche de „mire-mireasă”, sau alt cuplu, denumirea lor fiind de jieni, uncheşi, haiduci, urâţi, indică lucrarea ”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”, de Romulus Antonescu (2009), ediţia digitală 2016 publicată pe cimec.ro.
Pluguşorul de Anul Nou
În seara de 31 decembrie, după asfinţitul soarelui, cete de flăcăi colindă cu „Plugul mare”. Acesta tras de boi sau de cai, împodobiţi cu colaci, aşezaţi în coarne, şi ştergare, tinerii fiind îmbrăcaţi de sărbătoare (cămăşi brodate, pantaloni albi, cingători roşii, chimire, pieptare, cizme şi căciuli negre, cei cu rang având căciuli din astrahan), care intră în fiecare gospodărie, pentru a ura sănătate, belşug, fericire în anul ce vine (Transilvania). Lumea iliro-tracă a învestit plugul cu atribute deosebite, notează aceeaşi lucrare. Un cercetător albanez, în 1982, semnalează confecţionarea plugului în luna decembrie. Acesta este din material tăiat pe lună nouă, când, în timpul primelor trei lovituri de topor date trunchiului, se rosteşte formula „Tare ca piatra sau fierul, aşa să fie lemnul”, cu rezonanţe în textul românesc al „Sorcovei”.
Şi românii au moştenit credinţe străvechi, atribuind plugului însuşiri miraculoase. În Romanaţi, la 1 ianuarie, se strâng câte 20 de băieţi, iau un plug, trag cu el trei brazde, apoi pun o mămăligă fierbinte între coarnele lui şi îl duc înapoi de unde l-au luat. Mămăliga aceasta este considerată de leac şi se ţine uscată până în anul următor, legată într-o cârpă. Descrierea etapelor muncii agrare care se depune pentru facerea pâinii este similară la toate popoarele, iar elemente care pledează pentru sacralitatea plugului există în folclorul întregii lumi, dar paralelismele respective nu pot servi în nici un fel la identificarea originii „Pluguşorului”, a cărui structură complexă nu-şi află nicăieri replică, evidenţiază sursa citată.
Ce semnifică versurile Plugușorului
Textul „Pluguşorului” are ca subiect munca agrară. Din acest punct de vedere, se dovedeşte a fi mai puţin o colindă legată de ciclul obiceiurilor familiale, aşa cum este socotită colinda obişnuită. Dar cum anul agrar nu poate fi despărţit de anul calendaristic, „Pluguşorul” este în acelaşi timp şi o colindă apropiată parţial de riturile renaşterii ciclice a naturii. Colinda agrară se înrudeşte strâns cu alte manifestări, pe bază de conţinut şi formă, cum ar fi „Semănatul” şi mai puţin sau deloc cu colinda de Crăciun. Conţinutul său agrar îl pune alături de alte rituri străvechi ale plugarilor. Ipoteza că Plugul sau Pluguşorul se lega odinioară de începutul anului calendaristic, care, la romani, coincidea cu începutul anului agricol, adică la 1 martie, a fost formulată în repetate rânduri.
Acestui obicei i se spune Plug sau Plugul Mare (atunci când este practicat de bărbaţi, aceasta fiind şi forma cea mai veche), Pluguşor (peste tot), Pluguleţ, Plugarul, chiar Pluguşorul Mic (când este practicat de către tineri şi copii). Local însă, obiceiul prezintă şi denumiri mai puţin cunoscute, cum ar fi ”Cu boii”, atestat în zona muntoasă a Neamţului, având caracter de unicat. Boii fiind realizaţi din scândură şi pânză, în mărime naturală; în Botoşani, se spunea prin 1926, că se merge cu ”Hăi-hăi”, spre Suceava, cu ”Hăiul” sau cu ”Hăitul”, cu ”Hăitura” şi chiar ”De-a hăicăitul” sau cu ”Cetâratul”.
Ceata Plugului Mare, cu patru boi, deschide porţile grădinilor, uşile de la beciuri, brăzdează, seamănă;
Practica are elemente dramatice, elemente epice şi laice (urările şi felicitările din final). În Vaslui, ceata Plugului Mare, cu patru boi, deschide porţile grădinilor, uşile de la beciuri, brăzdează, seamănă; ”în tot acest timp, un ins măsoară ograda cu o prăjină şi se ceartă cu altul de la un hat; apar îndată cei ce reprezintă autorităţile satului şi intervin pentru aplanarea conflictului, toate acestea alături de alte improvizaţii”, evidenţiază sursa citată.
Astfel, „Pluguşorul” este epopeea grâului şi nu a porumbului, ceea ce constituie o dovadă a vechimii lui; funcţia magică şi rituală a obiceiului este dovedită şi prin faptul că, în unele sate din Botoşani, se colindă şi în faţa porţilor de la grajdurile animalelor sau chiar la fântână; în unele sate, se colindă numai la fântânile noi, construite în acel an, în zorii zilei de An Nou, la cererea gospodarului.
În multe locuri încă, după ce este terminat colindul la fereastră, membrii cetei vin prin casă şi, cu un mic plug din lemn, trag brazde prin făina (altădată prin boabele de grâu) pusă anume de gospodari într-o albie sau covată, ceea ce pare a se lega de un străvechi rit de fecunditate. Acest plug miniatural este semnalat în Oltenia şi Muntenia, dar apare rar şi în Moldova, cu precădere în zona Bacăului. „Pluguşorul” a fost semnalat în Dobrogea, mai ales în satele a căror populaţie provine în mare măsură din Moldova, atestat deopotrivă în judeţele Tulcea şi Constanţa, deci lângă Dunăre; aici, uneori, ceata de flăcăi şi de bărbaţi joacă la finele colindatului. Variantele existente au fost revigorate odată cu prezenţa masivă a mocanilor ardeleni în Dobrogea, mai arată sursa citată.
Cu Semănatul
”Copiii semănau odată cu Pluguşorul” (Dolj, Mehedinţi, Vâlcea). În ”ziua de Anul Nou umblau copiii, dar mai rar”, ”când mergeau cu Pluguşorul, colindătorii (copii de 14-16 ani) făceau şi semănat cu diferite feluri de seminţe”, ”se amestecau seminţe de mai multe feluri: grâu, porumb, orz, ovăz, secară, cânepă, mei” (Olt), ”colindătorii aruncau cu seminţe prin obor, iar în casă făceau cruce cu boata în foc şi ziceau: ‘Câte cuie pe casă/ Atâţia galbeni pe masă/ Câte fire-n mătură/ Atâţia copii sub pătură/ Pe casă câte nuiele/ În obor atâtea mieluşele”’ (Mehedinţi), aminteşte lucrarea ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul I. Oltenia”, Editura Enciclopedică, 2001.
Citește întreg articolul pe Agerpres.
Citește și: Istoria Revelionului și a obiceiurilor de Anul Nou, în România
