0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePermis pentru viitor. Se plătește școala de șoferi pentru tineri din medii defavorizate

Permis pentru viitor. Se plătește școala de șoferi pentru tineri din medii defavorizate

Programul Permis pentru viitor, ajuns le cea de-a 9-a ediție, se adresează tinerilor din medii defavorizate pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârstaîntre 18 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Finanțarea acoperă costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente.

Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte. Tinerii interesați se pot înscrie online sau pot trimite proiectele prin poștă până la data de 24 ianuarie 2024. Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis

Informaţii utile

Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente:

  • scrisoare de motivare personală
  • anchetă socială
  • declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii
  • ofertă de preț de la școala de șoferi
  • document despre nivelul studiilor absolvite

Tinerii care au obținut permisul de conducere într-o ediție precedentă a programului Permis pentru viitor și doresc să depună solicitare de finanțare pentru o altă categorie de autovehicule, vor trimite doar un formular de înscriere completat, copia permisului de conducere, o ofertă de preț și o scrisoare de motivație personală.

Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/permis

Programul este organizat, începând din 2015, de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România.

În decursul celor opt ani de existență a programului, 337 de tineri au primit finanțare pentru a urma cursurile școlii de șoferi pentru diferite categorii de permise de conducere, 169 au finalizat cu succes aceste cursuri, iar alți 55 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

Citeşte şi: (VIDEO) Un imam împușcat mortal în faţa moscheii din Newark

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS