Furtul de pisici și câini de companie va deveni faptă penală pedepsită cu închisoarea în Marea Britanie. O nouă lege consideră animalele de companie ființe simțitoare, nu bunuri, ca până acum. Furtul câinilor și pisicilor aduce în prezent pedepse mici sau deloc și bani mulți hoților.
Potrivit proiectului, pedepsele merg de la amendă până la cinci ani de închisoare.
În prezent, potrivit legislaţiei, animalele de companie sunt considerate proprietate, iar furtul este reglementat de Legea furtului.
Conform noii legi, câinii şi pisicile vor fi considerate fiinţe simţitoare, mai degrabă decât un bun, şi furtul va fi considerat răpire. Pe de altă parte, aceste acte sunt traumatizante pentru stăpâni.
Guvernul britanic a promis încă din 2021 că va face aceste schimbări, ca răspuns la preocupările legate de îndesirea furturilor de câini din timpul pandemiei de COVID.
Pentru că erau în mică măsură urmărite penal, din perspectiva hoţilor reprezentau infracţiuni cu risc scăzut și cu recompensă financiară mare.
Citește și: Patru polițiști, arestați pentru că au falsificat rezultatele etilotestului unui fost comandant