Aplicația Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice se va debloca astăzi , ora 10.00.
Solicitanții Programului Casa Verde Fotovoltaice care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro.
În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administrația Fondului pentru Mediu.
În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanţilor eligibili.
În cazul solicitărilor de revenire în statusul ”în verificare conformitate și eligibilitate”, determinate de rezoluția eronată aplicată de instalatori în aplicație, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabilește un termen de maximum 5 zile
calculate de la data de 23.01.2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligați să remedieze aceste situații.
Citește și: Cetăţenii i-au dat primăriei de lucru pentru PUG-ul Craiovei