ANAF a avertizat, marţi, asupra unei noi campanii de mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care se cer detalii despre presupuse facturi emise. ANAF cere contribuabililor să nu dea curs solicitărilor, scrie News.ro.
”Atenţionăm asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care contribuabilii sunt rugaţi să furnizeze informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează.
Mesajele sunt transmise de pe această adresă de e-mail <[email protected]>”, a transmis, marţi, ANAF, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că această adresă de e-mail nu aparţine ANAF.
ANAF cere celor care primesc astfel de mesaje să nu le deschidă, să nu dea curs solicitărilor şi să nu transmită date personale.
”Precizăm că serviciile oferite de RO e-Factura sunt accesibile prin SPV (Spaţiul Privat Virtual), respectiv prin API (interfaţa pentru depuneri/interogări automate).
În contextul obligativităţii sistemului informatic Ro e-Factura B2B (Business to Business) de la data de 1 ianuarie 2024, preocuparea companiilor de a se conforma este speculată de persoane rău intenţionate cu scopul de a frauda sau obţine informaţii cu caracter confidenţial, astfel că vă recomandăm atenţie sporită”, au mai transmis specialiştii ANAF.
Instituţia precizează că Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia.
Citeşte şi: O femeie şi doi copii, accidentaţi pe o trecere de pietoni