Fermierii belgieni au pornit, joi, un protest violent la Bruxelles, în fața Parlamentului European, chiar în ziua în care se desfășoară summitul liderilor europeni.
Protestatarii au aprins focuri în fața Parlamentului European și protestează violent. Fermierii au început să arunce cu ouă în polițiști, dar și în geamurile Parlamentului European.
Fermierii au spus că vor veni joi dimineață în cartierul european, însă ei au ajuns încă de azi-noapte. Este haos la periferia Bruxelles-ului, dar și în oraș, potrivit stirileprotv.ro.
Aproximativ 1.000 de tractoare și mașini agricole blocau străzile din Bruxelles
Aproximativ 1.000 de tractoare și mașini agricole blocau joi dimineaţă străzile din Bruxelles, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, citat de AFP. El a precizat că aceşti fermieri provin în special din Belgia.
Au ales această zi să vină aici, pentru că astăzi se desfășoară summitul liderilor europeni. Liderii de stat și de guvern au ca principal punct de discuție ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pe care vor să îl dea Ucrainei.
Însă se va discuta mai ales despre ceea ce se întâmplă în Bruxelles, în Paris și în toată Europa. Protestele fermierilor belgieni au început încă de luni dimineață.
Zeci de camioane au fost împiedicate să aprovizioneze lanțurile mari de magazine
În mai multe colțuri ale țării au fost blocate artere mari de circulație, zeci de camioane au fost împiedicate să aprovizioneze lanțurile mari de magazine.
Nemulțumirile sunt legate, ca în întreaga Europă, de birocrația excesivă, presiunea normelor de mediu, dar și de creșterea prețurilor. Comisia a venit, miercuri, cu măsuri care i-ar ajuta pe fermieri, însă se pare că acest lucru nu i-a mulțumit și acum protestează.
Citeşte şi: Toți liderii din UE au aprobat pachetul de 50 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei