6.4 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePropunerile nesemnificative de creștere a salariilor au scandalizat sindicatele din CEO

Propunerile nesemnificative de creștere a salariilor au scandalizat sindicatele din CEO

Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au primit la finalul săptămânii trecute proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2024.

Cifrele nu sunt însă în măsură să îi mulțumească pe liderii de sindicat. Potrivit primelor informații, propunerea de majorare salarială ar fi de numai 5,3%. În acest procent este însă inclusă și o majorare de 300 de lei care a avut loc anul trecut, respectiv 2% din procentul de 5,3%. Adică propunerea de creștere salarială a administrației CEO este și mai mică față pretențiile sindicatelor. Liderii și-au propus însă mult mai mult și nu vor să accepte prima variantă de buget.

De altfel, se va ajunge inclusiv la Ministerul Energiei, dacă majorările de venituri nu vor fi unele satisfăcătoare. Anunțul sindicatelor este că nu vor fi de acord că un program de concedieri colective în anul 2024. De asemenea, numărul de salariați va fi și în 2024 de aproximativ 9.000 de persoane, la fel ca anul trecut.

Propuneri din partea sindicatelor

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au lucrat în ultimele zile la o listă de propuneri pentru proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al companiei energetice. La finalul săptămânii trecute, administrația colosului energetic a prezentat sindicatelor un prin proiect de Buget de Venituri și Cheltuieli.

Propunerile de creștere salarială nu au fost pe placul liderilor de sindicat din Comisia de Negociere. Astfel, procentul de creștere salarială de numai 5,3% a fost considerat lipsit de seriozitate, mai ales că 2% este compus dintr-un adaos de 300 de lei acordat începând cu luna noiembrie a anului trecut. Așadar, administrația a convenit cu liderii de sindicat ca să fie formulate o serie de propuneri pe marginea capitolelor din Proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli pentru 2024 și acestea vor fi transmise de către sindicate cât mai rapid.

La începutul acestei săptămâni propunerile de modificare și îmbunătățire a cheltuielilor cu salariații vor intra în posesia administrației Complexului Energetic Oltenia, respectiv a Directoratului. Dacă se va ține cont de acestea, proiectul de BVC va putea fi transmis Ministerului Energiei, dat fiind faptul că a fost bifată obligația legală de consultare a sindicatelor pe tema Bugetului de Venituri și Cheltuieli.

Încep negocierile pe 9 februarie

Încep negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia. Sindicatele și administrația din cadrul companiei au o primă ședință la finalul acestei săptămâni. Primele discuții vor avea loc pe 9 februarie, la sediul Sucursalei Miniere din Târgu Jiu. Ședința de debut a negocierilor are un caracter mai mult tehnic. Prin urmare, federațiile sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor trebui să prezinte documente definitive de la instanța de judecată cu privire la recunoașterea reprezentativității. Au fost depuse însă contestații și în cazul Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, cât și a Federației Naționale Mine Energie. În fapt, cele două federații sindicale s-au contestat reciproc.

La Complexul Energetic Oltenia au mai rămas două federații sindicale

La Complexul Energetic Oltenia au mai rămas două federații sindicale reprezentative: Federația „Univers” și Federația Națională Mine Energie. Reprezentativitatea înseamnă, potrivit noii legislații, că o federație deține cel puțin 35% din numărul de salariați ai companiei. Acest lucru trebuie însă recunoscut printr-o hotărâre a instanței de judecată. Decizia trebuie să fie însă una definitivă.

Încă sunt de lămurit contestațiile aflate pe rolul justiției. În cazul în care reprezentativitatea nu va fi dobândită până pe 9 februarie, cel mai probabil administrația Complexului Energetic Oltenia se va adresa confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național și acestea vor desemna sindicatele afiliate din compania energetică. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la ședința din data de 9 februarie. Negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia sunt foarte importante. În urma acestora se vor decide drepturile angajaților din minerit și din termocentrale în următorii doi ani. Este vorba de creșterile salariale, precum și toate categoriile de bonusuri și venituri, precum cota de combustibil, voucherele de vacanță, bonurile de masă, transportul și echipamentul de lucru și altele.

Citește și: Gorj: Doi bărbați, reținuți de polițiști pentru lovire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS