0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Apărării: Serviciul militar obligatoriu este exclus

Ministrul Apărării: Serviciul militar obligatoriu este exclus

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens.

Tîlvăr afirmă că Armata română a scăzut de la 320.000 de oameni la aproximativ 80.000 şi este nevoie de pregătirea unor rezerve, însă acest lucru se va face cu militari voluntari, un proiect în acest sens având în vedere persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. ”E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus (…) nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat, luni seară, la Euronews România, Angel Tîlvăr, citat de News.ro.

Se pune în discuţie existanţa unui serviciu militar voluntar

Ministrul a explicat, însă, că se pune în discuţie existanţa unui serviciu militar voluntar, al cărui scop este de a satisface nevoia de rezervă pentru Armata. Ministrul a precizat că există un proiect care prevede un stagiu militar de câteva luni, pentru persoane de 18-35 de ani.

”Nu ştim cum se va întâmpla, suntem în faza în care discutăm despre asta”, a afirmat ministrul. Potrivit lui Tîlvăr, Armata Română a trecut de la peste 320.000 de oameni la situaţia de a avvea aproximativ 80.000. ”Din punct de vedere numeric Armata a scăzut, iar nevoiele operaţionale sunt care sunt şi care nu au mai fost în Europa de mult”, a adăugat ministrul Apărării. Acesta susţine, însă, cu tărie că nu există pericolul unui război.

„România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată“

”România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată. Nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere. Şi nivelul de tehnică militară a crescut, eficacitatea tehnicii militare a crescut. Dar întotdeauna există nevoia să împrospătezi şi să ai oameni la dispoziţie într-o situaţie”, a mai declarat Tîlvăr. Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară. El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesae pentru a avea o populaţie pregătită. ”Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Citește şi: Regele Charles al III-lea este bolnav de cancer

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS