0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaia Sandu spune că premiul de 30.000 de euro de la Timișoara va fi donat unei organizații caritabile

Maia Sandu spune că premiul de 30.000 de euro de la Timișoara va fi donat unei organizații caritabile

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că premiul de 30.000 de euro de la Timișoara va fi donat unei organizații caritabile. „Nu există o problemă de legalitate”, a spus Maia Sandu, scrie Unimedia.

Ea a spus că este un premiu oferit pentru Valori Europene și că membrii juriului sunt oameni respectabili, pe care și ea îi respectă, acesta fiind motivul pentru care a acceptat premiul. Maia Sandu a subliniat că banii sunt încă la Timișoara. 

„Există un răspuns dat de CNA, care spune că este permis de lege să se accepte un premiu. Nu suntem primii, nici ultimii. Nu este primul premiu pe care îl primesc. A mai fost un premiu acum doi ani, oferit de o organizație din Norvegia, și acel premiu a fost donat. Nu există o problemă de legalitate. Nu este un lucru ilegal”, a declarat Maia Sandu.

„Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) de la Chişinău a transmis, în 23 ianuarie, că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, poate să primească premiul de 30.000 euro oferit recent de municipiul Timişoara, întrucât termenul de „premiu” nu se regăseşte în lista termenilor care se circumscriu noţiunii de „cadou”.

Precizările vin după ce Preşedinţia Republicii Moldova a cerut lămuriri în acest sens, ca urmare a apariţiei unor polemici pe această temă.

Maia Sandu a primit la 13 ianuarie premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, care este însoţit de suma de 30.000 euro.

Citește şi: Doi tineri de 17 şi 19 ani, răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS