6.7 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR: Garnitură de călători goală, deraiată în stația Timișoara Nord

CFR: Garnitură de călători goală, deraiată în stația Timișoara Nord

Circulaţia feroviară pe relaţia Timişoara Nord – Timişoara Est este închisă la această oră din cauză că a deraiat o garnitură de călători goală, în timpul manevrei de regarare în staţia Timişoara Nord, informează sâmbătă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, scrie Agerpres.

„În staţia Timişoara Nord, la manevra de regarare a trenului IR 1763, de la linia 7, la linia 3, locomotiva deraiază de un boghiu, iar primul vagon de o osie, blocând circulaţia trenurilor în direcţia Timişoara Est.”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii CFR SA precizează că, în trenul IR 1763, care circulă în relaţia Iaşi – Timişoara Nord, nu erau călători, garnitura era goală, iar deraierea s-a produs în timpul manevrei de regarare în Grupa Tehnică.

„Informăm călătorii că, până la finalizarea intervenţiilor de repunere pe şină a locomotivei şi a vagonului, dar şi retragerea garniturii trenului IR 1763 în grupa tehnică, trenurile R 11143 şi R 9573 staţionează temporar în gările Timişoara Est şi Timişoara Nord.”, se mai precizează în comunicat.

CFR SA transmite scuze călătorilor din trenurile staţionate temporar şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timişoara va acorda tot suportul tehnic necesar operatorului naţional de călători pentru repunerea pe şină şi retragerea garniturii trenului IR 1763 în condiţii de siguranţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS