-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrupul lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai bine de o săptămână de la moartea sa

Trupul lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai bine de o săptămână de la moartea sa

Trupul neînsuflețit al liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, care a murit brusc în închisoare săptămâna trecută, a fost predat mamei sale, a scris sâmbătă purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Yarmysh, pe platforma de socializare X, potrivit Reuters, citat de Hotnews.

Yarmysh a spus că nu știe dacă autoritățile vor permite ca o înmormântare să aibă loc „cum dorește familia și așa cum merită Alexei”.

Anunțul morții lui Alexei Navalnîi a venit pe 16 februarie. De atunci, trupul neînsuflețit al disidentului rus a fost ținut de autoritățile ruse. Acestea au amenințat chiar că-l vor îngropa pe teritoriul coloniei penitenciare în care a murit.

Liudmila Navalnaia, mama liderului opoziţiei ruse, a acuzat joi autorităţile că au ameninţat-o. De asemenea, că vor să-i îngroape fiul în secret pentru ca susţinătorii lui Alexei Navalnîi să nu-şi poată lua rămas bun de la cel considerat „inamicul nr. 1 al preşedintelui Vladimir Putin”.

Citește și: Egipt: Cea mai mare investiție din istoria țării. Se dezvoltă un super-oraș

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS