Parlamentul a votat marți înființarea registrului național al traficanților de droguri. Este vorba despre o bază de date administrată de poliție care va conține numele tuturor românilor condamnați pentru trafic de droguri.
Aceștia vor fi obligați, o dată la 3 luni, să declare la poliție din ce realizează venituri și cu ce se ocupă. Legea este trimisă spre promulgare președintelui Iohannis.
Orice persoană care va fi condamnată pentru infracțiuni din sfera traficului de droguri va fi înscrisă într-un registru național, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani. Judecătorii sunt cei care vor decide exact perioada, iar cei menționați vor fi obligați să declare la poliție dacă își schimbă adresa ori locul de muncă, potrivit stirileprotv.to.
„Considerăm că astfel de persoane trebuie monitorizate mai atent de statul român. Informații de genul: Ce resurse materiale aveți? Din ce vă întrețineți? În ce zonă mergeți, cu cine locuiți sunt importante pentru a face o hartă a intereselor persoanelor din registru“, a precizat Alina Gorghiu, Ministrul Justiției.
Va funcționa pe modelul celui în care sunt trecuți agresorii sexuali.
Registru traficanților de droguri va funcționa pe modelul celui în care sunt trecuți agresorii sexuali. Însă cei care figurează în el nu vor fi obligați să prezinte la angajare certificate de integritate.
Speranța autorităților este că după înființarea registrului traficanților de droguri, numărul persoanelor care comit astfel de infracțiuni să scadă.
Doar anul trecut au fost confiscate peste 11 tone de droguri
Potrivit bilanțului Poliției Române, doar anul trecut au fost confiscate peste 11 tone de droguri sub diferite forme sau alte substanțe interzise. Tot anul trecut au fost trimise în judecată pentru trafic de droguri peste 2.500 de persoane.
Citeşte şi: Şofer cu alcoolemie de de 2,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, circulând pe contrasens