Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul produselor din tutun, care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, a fost adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, de plenul Camerei Deputaţilor. Au fost admise şi mai multe amendamente care au fost respinse iniţial, notează Agerpres.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 precum şi a Legii nr.349/2002. În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate precum şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului.
Totodată, se stabileşte în sarcina instituţiilor de învăţământ a obligaţiei de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora.
De asemenea, se asigură preluarea definiţiei ţigaretei electronice şi a flaconului de reumplere a ţigaretei electronice, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia europeană.
Mai multe amendamente care fuseseră iniţial respinse, adoptate
Deputaţii au adoptat mai multe amendamente care fuseseră iniţial respinse.
Unul dintre amendamente defineşte dispozitivul electronic pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, ţigareta electronică, flaconul de reumplere, pliculeţul cu nicotină pentru uz oral, precum şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.
Potrivit unui alt amendament, introducerea pe piaţă a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile prezentei legi este interzisă. Nivelul de nicotină conţinut în fiecare pouch nu poate depăşi valoarea de 20 mg/pliculeţ.
Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul
Conform unui alt amendament adoptat luni, se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.
De asemenea, se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, prevede un alt amendament adoptat.
Citeşte şi: Cum evităm excesul de sare